cocktail-launching

Dragilor, vă aştept la vin, şampanie, palincă şi prăjituri duminică (21 noi) de la orele 16 la Gaudeamus, standul Universităţii Hyperion (et.3, stand 338), Editura Victor. Lansez Codul lui Eminescu, o foarte dificilă carte, aşa că mai important e să ne vedem şi să ne desfătăm. Vin de la lansările proprii şi Viorica Răduţă+Robert Şerban, dotaţi şi ei pentru botez. Vor prezenta Lucian Chişu, N. Georgescu şi Elena Diatcu.

Coperta e realizata de Marius Surleac

Unde ni sunt argou-nauţii?

„Vocea altora o auzi cu urechile, pe a ta cu gâtlejul” (André Malraux, Condiţia umană)

Pentru un cititor „îmbătrânit în lectură”, intrarea într-o operă literară înseamnă o vânătoare, o caccia regală. Mai mult decât întâmplări, personaje şi peisaje, hăitaşii aduc în bătaia lentilei lectorului-vânător cuvinte şi expresii. Nihil nove sub sole în ce priveşte intrigile, caracterizările şi descrierile. Cu limba nu te pui, însă! Dacă nu-şi modifică structura ADN-ului, cel puţin o învârte şi o răsuceşte de aşa natură, încât başca de-i mai prinde chichirezul. Maiorescu îl saluta pe tânărul Eminescu cu consideraţii de genul: „are simţul limbii, semnul celor aleşi”. Aşa cum mă concentrez în timpul vizionării unui film asupra inteligenţei dialogurilor şi jocului actorilor, aşa şi lectura îmi este o pândire de vocabule scăpărătoare.

Şobolani şi mirese

„Acum e altfel./Acum mă uit în jos şi scriu despre sus” – este motoul noului volum de versuri al Mirunei Vlada, Pauza dintre vene, Cartea românească, 2007. O răsturnare de perspectivă cu semnificaţie de cenzură argotică, deşi zona biologică de interes poetic rămâne tot cea mediană. Contează acum, însă, pauza dintre vene, adică visceralitatea şi problemele ei, iar nu sexualitatea.

Nimic despre dragostea dintre un titlu şi o poezie

 Când am citit cronica din Ziua literară la versurile Nastasiei Maniu, adunate în volumul Nimic despre dragostea dintre un poem şi o telenovelă (Editura Muzeului Literaturii Române, 2004), mi-am zis că face să mă sihăstresc vreo două zile cu cartea respectivă. Într-adevăr, titlurile poemelor, în mare parte, mi-au stârnit apetitul livresc; apetit diminuat destul de prematur de corpul cam străveziu al poeziei propriu-zise. Deduc de aici că o mulţime de autori au o strategie de marketing publicitar îndeajuns de bine pusă la punct ca să nu-şi bată capul foarte tare cu ce se găseşte îndărătul copertelor.

În pofida chipului juvenil care ne zâmbeşte de pe coperta a patra, autoarea este o optzecistă venerabilă, cu calităţile şi metehnele generaţiei respective. Plecând de la motivul samizdat-ului („Poezia nu-i decât o prostituată/flămânzind în sertare întunecoase”), Nastasia Maniu încearcă să recupereze timpul pierdut survolând realitatea contemporană şi dezamăgirile ei. Doar că ochiul auctorial deviază obstinat înspre vidul obiectual şi abstracţiunea melancolică până când „brusc, în poem se lăsă întunericul/şi-ncepu să nu se mai vadă”. Cine altcineva se face vinovat de vecernia picotită a lirismului, dacă nu condeiul care nu se decide între filosofarea celestă şi sarcasmul social („Stau pe muchia unui vers cum aş sta/pe graniţa dintre două lumi virtuale”). Fără doar şi poate, formulările reuşite nu sunt puţine („sângele-mi aleargă năvalnic prin venele textului”, „poezia îmi intră în formele de relief ale spiritului”, ”Aş fi putut să înalţ în sângele tău catedrale de maci,/crânguri de miresme ar fi devenit bulevardele/ce duc spre inima ta”), însă ele tind să fie anihilate de corpolenţa lăptoasă a unui text indecis. Ternul şi discursivitatea cu metodă dezmembrează nu de puţine ori tonul profund sau scrisul inspirat: „Mă urmăreau cuvintele tale fără contur,/gândurile tale prost articulate,/frământările, lipsa de gust/care te făceau să te arunci cu voluptate/în braţele kitsch-ului,/în aplauzele tuturor”. Corectitudine, aşadar, atât în exprimare, cât şi în etalarea gândirii critice. Dacă poeta ar fi mizat mai mult pe „Paradisul confort III” unde hălăduiesc „boschetarii lumii de-apoi” zău că aş fi crezut-o că aruncă pe masa de joc a paginii „nişte curve, nişte putori de poeme,/abandonate pe o planetă de analfabeţi”. Aşa însă, rămâne gustul gălbui al concluziei că „poezia, domnii mei, nu rentează”.

Nu pot decât să-i urez Nastasiei Maniu să dea frâu liber titlurilor sale provocatoare. Aceeaşi urare pentru ceilalţi poeţi români ai momentului care se zbat între o melancolie gramaticală şi un sictir de berărie. De alte cele je m’en fiche comme de l’an quarante.

criza si crizati

Din constatările multor participanţi şi observatori ai poeziei se desprinde, chiar dacă nu foarte clar exprimată, ideea că actualmente poezia română cunoaşte un moment de stagnare, de rarefiere şi de descurajare, ba chiar de secătuire.

precursori 2000

1. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, acele nume şi volume (cinci al număr, să spunem) care ar avea autoritatea de a depăşi statutul de poet aflat la început de drum? Există semne că „generaţia 2000” se „clascizează”? Are ea resurse de a impune modele, paradigme?

despre 2000, din nou

1. Credeţi că există un liant, o poetică unitară, care să dea tonul poeziei tinere scrise în anii 2000 şi care să-i consacre pe autori ca o „generaţie de creaţie”?

criza snobilor

ancheta revista Paradigma


1. Cum vedeţi, „astăzi”, la finele primului deceniu din secolul al XXI-lea, rolul pe care poezia l-ar mai putea deţine, în plină desfăşurare a „crizei” multiple în care ne aflăm şi care, uneori, pare să atingă înseşi limitele insuportabile ale incertitudinii valorilor? Este ea capabilă să preia în expresie măcar o parte din sarcina reechilibrării balanţelor existenţiale?

Strategii de scandal şi glume evanghelice

Întotdeauna am fost surprins de destinul scandalos, tabloizat, al unor scrieri literare de raftul doi, care „au luat faţa” operelor cu greutate. Lucrul a fost posibil din cauza atacării unor tabuuri, mizându-se pe genul de strategie punct ochit-punct lovit.

what the luck is blitz show

După ce mi-am tocit coatele prin cenacluri şi am văzut ce greu este să nu o faci pe deşteptul printre confraţi, a început să mă bântuie o fantomă absurdă. Adică m-am întrebat dacă e firesc ca zugravii să se întâlnească numai între ei pentru a-şi comenta doct văruielile, departe de ochii şi urechile beneficiarilor.

Cremenal ot Chişinău

Un roman cu un titlu trăsnit, avangardist-suprarealist, te poate incita sau te poate face să dezertezi de la lectură rapid. Avionul mirosea a peşte (Editura Arc, Chişinău, 2008) este o ficţiune moldovenească şi postmodernă a lui Nicolae Popa.

poesis international

A aparut revista Poesis international, la Satu-Mare, sub conducerea lui Dumitru Pacuraru. COnditii grafice exceptionale si multa literatura internationala, in limbi de circulatie. Ceva proaspat si nemaivazut pe la noi. Tema actualului numar este Sfarsitul ierarhiilor. Acusi vine si lansarea in Bucuresti.

Ediţia a II-a şi ultima înainte de vacanţă/concediu se va ţine Vineri, 25 Iunie 2010, în Old School Pub, la etajul 2 (în incinta clubului).

Din strâmt spre mai larg

Insomniile lui Nichita Danilov nu sunt convulsive, ci decente şi relatabile. Pentru că Nu orice suferinţă zguduie sufletul poetului, ci doar acelea profunde, intraductibile în cuvântul ce serveşte numai ca suport al informaţiei:

Între naţiune şi popor sau printre

În revista Academica Mircea Mâciu aminteşte de amplitudinea pe care o dădea Dimitrie Gusti conceptului de naţiune în studiul „Problema naţiunii”, publicat în Sociologia militans (1934). Gusti raporta naţiunea la cultură şi o înţelegea ca pe o „realitate sintetică” ce formează „un întreg viu, indivizibil”

Singur în bătaia generaţiilor

Capodopera maxima (Vinea, 2007) a lui Nicolae Tzone are cu adevărat nevoie de atâţia contraforţi critici? Prefaţă, postfaţă, opinii critice – până şi clapetele copertelor sunt acoperite de consideraţii critice. E mai ceva decât la catedrala din Chartres.

Foc continuu

După o hiperbolă elefantină, Ofelia Prodan s-a baricadat la capătul opus al axei estetice, anume într-o carte mică.

adelina

pe la 4 dimineaţa am vrut să aprind lumina s-o iau la castane

fă ce dracu vrei în patu meu dacă zaci ca o capră

moartă-n şanţ?

Noi plantaţii de fluturi

Tot îmi zic de ceva vreme că ar trebui să scriu un eseu despre fluturii din literele româneşti. Dar deja se adună prea mult material şi nu l-ar mai publica nimeni.

Action poetry

„Ca să pot scrie mai bine/sprijin coala de hârtie/pe-o carte//numele autorului/iese din când în când/la suprafaţă/ca un înecat/şi încearcă să mă prindă de mână” (Ca să pot scrie) – aşa începe ciclul Poezia din volumul lui Robert Şerban, Cinema la mine-acasă, Cartea românească, 2006. Simplu, nu?

trans

în cel mult 4 ani voi fi o cucoană

roşcată aşezată turceşte în fotoliul tău cu braţe

Meseria de victimă

Când îşi construieşte o lume pe placul inimii, o harmonia praestabilita, Serban Axinte nu o face după planuri solomonice. O lume aşezată, adâncă, dar nu abisală, surprinzătoare pe alocuri, dar nu şocantă.

mort dupa frumusete

Când l-am întâlnit prima dată pe George el era foarte înalt iar eu oarecum scund. M-a reperat şi a exclamat: ce mic eeee! Apoi a produs zâmbetul acela al lui fabulous: nebun de vesel şi de copilăros. Am început să râd şi eu, deşi nu prea e de râs când cineva se leagă în public de statura ta. Mai ales că eu nu prea ştiu multe...

„Nu trage, dom Semaca! Sunt eu, Lǎscǎricǎ!”

Chipurile (Cartea româneascǎ, 2009) lui Stoian G. Bogdan au sens şi valoare ca ansamblu, ca proiect integral. Luate separat, poemele nu aduc propriu-zis ceva nou. Eventual o anumitǎ aerisire a camerei rezervate poeziei actuale, unde s-au instalat comod neoexpresioniştii şi suprarealiştii.

pentru păzirea auzului

înainte de liturghie preotul să nu vadă de găini de gospodărie să nu intre în grajd la cai să nu vopsească tocăria să nu-şi numere banii

nu e bine să citească ziarele să-şi umple mintea de politică bârfe reportaje reclame să se

„Gata, măi! Că se termină ora!”

Sunt cărţi despre care nu poţi spune lucruri precise, limpezi. Nu ştiu de ce am senzaţia că literatura română este din nou în contratimp cu literatura universală. Ceeea ce nu înseamnă, însă, că dorinţa de experiment a scriitorilor români ar fi de pus sub semnul întrebării din punct de vedere valoric.

oglinda oglinjoara, cine i mai creativ din tara? da' din judetz?

1. Cum se explică faptul că diagnosticarea maioresciană – nu tocmai exactă, dacă luăm în calcul instituţiile întemeiate de paşoptism – a devenit un stigmat cultural ce s-a acutizat în timp în loc să se atenueze? Dar dacă Maiorescu a exagerat şi a sosit momentul să-l corectăm? E adevărat că, la 1867, existau la noi doar „forme fără fond”? Oare nu paşoptiştii au fost primii reformatori, cel puţin în cultură?

Pianista, beatnikul şi submarinul drogat

Ca să ierţi un submarin el trebuie să fie la fel de frumos fasonat ca un ou de Carl Fabergé, ori silenţios şi puternic ca un rechin-ciocan. Submarinul iertat, Editura Brumar, 2007, construit cu migală de Ruxandra Cesereanu şi Andrei Codrescu, prin schimb electronic de piese, face parte din prima categorie, cea a artefactelor artistice bogate în detalii de o exuberantă frumuseţe.

Cum să faci din menghină bici

Svetlanei Cârstean îi prieşte poeticitatea, literaritatea. Când iese din arealul metaforei, scrisul ei riscă să devină neinteresant. Oricum, Cartea muncitorului sau floarea de menghină (Cartea românească, 2008), este un volum mărturie.

Departe de lumea înlănţuită, între Barbizon şi Cobiliţa

După volumul de poezie Carte vie (2003), în care erau de urmărit răbufnirile romantic-vegetale, în sensul de străpungere a conturului (v. Edgar Papu), Vasile Dan revine cu Inima sună undeva sus, Editura Amon, Budapesta, 2006.

Chestii serioase, nu talent

Rareori au poeţii o soartă fericită ca romancieri. Violeta Ion, cu Căluşarii (Vinea, 2008), a avut chiar una lamentabilă. Un mini-roman despre care nu s-a pomenit mai nimic, ca şi cum n-ar fi apărut. Volumul anterior, de poezii, Marta, se născuse sub o stea mult mai generoasă. Aşadar, să vedem ce motive are critica să fie atât de tăcută în unele cazuri, iar în altele să se dovedească extrem de gureşă.

logic

dacă dau în femei e numai pt că nu deosebesc sexele: m-am miopit

iau sânii drept pectorali cerceii drept cercei fustele drept prosoape

Manifestul vlaho-mogol

Desigur că există un Romanian Dream! El seamănă perfect, ca două picături de coca-cola, cu faimosul American Dream. Vorbesc de actualul Romanian Dream, cel care are halucinaţii cu sute de mii de euro, cu vile de vacanţă păzite de ciobăneşti caucazieni, cu maşini lungi de 6 metri, tapiţate cu piele de canar şi prevăzute cu neoane albastre pe sub caroserie.

Scriitori pe ciuperci

Plantele, ciupercile, prafurile etc sunt un sponsor pentru imaginaţie. E inuman să interzici aşa ceva scriitorilor, mai ales celor evazionişti şi damnaţi la suprarealism sau onirism. Nu poţi lupta la baionetă o viaţă întreagă fără spor de baionetă.

Razboi si pace (Walkie-Talkie -poem-grilă)--- fragment din Tandru si rece

Prinţului Andrei i se făcea din în ce mai pace. Războiul i se trăsese în genunchiul stâng, de unde nu-l mai simţea decât în zilele ploioase. Devenise depresiv şi înfumurat. Aşa-l găsi marea Babă de Plastic, faimoasa Zână Mitralieră.