Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 iunie 2010

poesis international

A aparut revista Poesis international, la Satu-Mare, sub conducerea lui Dumitru Pacuraru. COnditii grafice exceptionale si multa literatura internationala, in limbi de circulatie. Ceva proaspat si nemaivazut pe la noi. Tema actualului numar este Sfarsitul ierarhiilor. Acusi vine si lansarea in Bucuresti.

vineri, 25 iunie 2010


Ediţia a II-a şi ultima înainte de vacanţă/concediu se va ţine Vineri, 25 Iunie 2010, în Old School Pub, la etajul 2 (în incinta clubului).

marți, 22 iunie 2010

Din strâmt spre mai larg



Insomniile lui Nichita Danilov nu sunt convulsive, ci decente şi relatabile. Pentru că Nu orice suferinţă zguduie sufletul poetului, ci doar acelea profunde, intraductibile în cuvântul ce serveşte numai ca suport al informaţiei:

vineri, 18 iunie 2010

Între naţiune şi popor sau printre




În revista Academica Mircea Mâciu aminteşte de amplitudinea pe care o dădea Dimitrie Gusti conceptului de naţiune în studiul „Problema naţiunii”, publicat în Sociologia militans (1934). Gusti raporta naţiunea la cultură şi o înţelegea ca pe o „realitate sintetică” ce formează „un întreg viu, indivizibil”

luni, 14 iunie 2010

Singur în bătaia generaţiilor



Capodopera maxima (Vinea, 2007) a lui Nicolae Tzone are cu adevărat nevoie de atâţia contraforţi critici? Prefaţă, postfaţă, opinii critice – până şi clapetele copertelor sunt acoperite de consideraţii critice. E mai ceva decât la catedrala din Chartres.

vineri, 11 iunie 2010

Foc continuu



După o hiperbolă elefantină, Ofelia Prodan s-a baricadat la capătul opus al axei estetice, anume într-o carte mică.

joi, 10 iunie 2010

adelina


pe la 4 dimineaţa am vrut să aprind lumina s-o iau la castane
fă ce dracu vrei în patu meu dacă zaci ca o capră
moartă-n şanţ?

miercuri, 9 iunie 2010

Noi plantaţii de fluturi



Tot îmi zic de ceva vreme că ar trebui să scriu un eseu despre fluturii din literele româneşti. Dar deja se adună prea mult material şi nu l-ar mai publica nimeni.