Raul Huluban, in revista Steaua
Citindu-i eseurile sau articolele critice ale lui Felix Nicolau rămâi (într-un fel) surprins în urma lecturii, deoarece realizezi câteva lucruri importante, participant fiind la o revelaţie oarecare; înainte de toate sesizezi că asumarea unei posturi critice poate fi verosimilă chiar dacă sunt utilizate ironia, umorul, şi/sau sarcasmul, etc. pentru a evidenţia ori sugera aspecte şi concluzii, iar acestă manieră (neobişnuită în peisajul critici române) este concomitent şi obiectivă – dar mai important, chiar revelator este procedeul criticului de-a nu călca şi de a nu ocoli „mormintele” literare, şi de-a indica numai „fariseii” care le văruiesc constant fără a-i condamna, pe cât de simplu, pe atât de spectaculos şi sincer, mai „postmodern” şi „occidental” decât credem noi că suntem (în scris sau nu). 
Postări
