Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Nimic despre dragostea dintre un titlu şi o poezie



 Când am citit cronica din Ziua literară la versurile Nastasiei Maniu, adunate în volumul Nimic despre dragostea dintre un poem şi o telenovelă (Editura Muzeului Literaturii Române, 2004), mi-am zis că face să mă sihăstresc vreo două zile cu cartea respectivă. Într-adevăr, titlurile poemelor, în mare parte, mi-au stârnit apetitul livresc; apetit diminuat destul de prematur de corpul cam străveziu al poeziei propriu-zise. Deduc de aici că o mulţime de autori au o strategie de marketing publicitar îndeajuns de bine pusă la punct ca să nu-şi bată capul foarte tare cu ce se găseşte îndărătul copertelor.
În pofida chipului juvenil care ne zâmbeşte de pe coperta a patra, autoarea este o optzecistă venerabilă, cu calităţile şi metehnele generaţiei respective. Plecând de la motivul samizdat-ului („Poezia nu-i decât o prostituată/flămânzind în sertare întunecoase”), Nastasia Maniu încearcă să recupereze timpul pierdut survolând realitatea contemporană şi dezamăgirile ei. Doar că ochiul auctorial deviază obstinat înspre vidul obiectual şi abstracţiunea melancolică până când „brusc, în poem se lăsă întunericul/şi-ncepu să nu se mai vadă”. Cine altcineva se face vinovat de vecernia picotită a lirismului, dacă nu condeiul care nu se decide între filosofarea celestă şi sarcasmul social („Stau pe muchia unui vers cum aş sta/pe graniţa dintre două lumi virtuale”). Fără doar şi poate, formulările reuşite nu sunt puţine („sângele-mi aleargă năvalnic prin venele textului”, „poezia îmi intră în formele de relief ale spiritului”, ”Aş fi putut să înalţ în sângele tău catedrale de maci,/crânguri de miresme ar fi devenit bulevardele/ce duc spre inima ta”), însă ele tind să fie anihilate de corpolenţa lăptoasă a unui text indecis. Ternul şi discursivitatea cu metodă dezmembrează nu de puţine ori tonul profund sau scrisul inspirat: „Mă urmăreau cuvintele tale fără contur,/gândurile tale prost articulate,/frământările, lipsa de gust/care te făceau să te arunci cu voluptate/în braţele kitsch-ului,/în aplauzele tuturor”. Corectitudine, aşadar, atât în exprimare, cât şi în etalarea gândirii critice. Dacă poeta ar fi mizat mai mult pe „Paradisul confort III” unde hălăduiesc „boschetarii lumii de-apoi” zău că aş fi crezut-o că aruncă pe masa de joc a paginii „nişte curve, nişte putori de poeme,/abandonate pe o planetă de analfabeţi”. Aşa însă, rămâne gustul gălbui al concluziei că „poezia, domnii mei, nu rentează”.
Nu pot decât să-i urez Nastasiei Maniu să dea frâu liber titlurilor sale provocatoare. Aceeaşi urare pentru ceilalţi poeţi români ai momentului care se zbat între o melancolie gramaticală şi un sictir de berărie. De alte cele je m’en fiche comme de l’an quarante.




duminică, 19 septembrie 2010

criza si crizati

Din constatările multor participanţi şi observatori ai poeziei se desprinde, chiar dacă nu foarte clar exprimată, ideea că actualmente poezia română cunoaşte un moment de stagnare, de rarefiere şi de descurajare, ba chiar de secătuire.

marți, 14 septembrie 2010

precursori 2000


  1. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, acele nume şi volume (cinci al număr, să spunem) care ar avea autoritatea de a depăşi statutul de poet aflat la început de drum? Există semne că „generaţia 2000” se „clascizează”? Are ea resurse de a impune modele, paradigme?

sâmbătă, 11 septembrie 2010

despre 2000, din nou


  1. Credeţi că există un liant, o poetică unitară, care să dea tonul poeziei tinere scrise în anii 2000 şi care să-i consacre pe autori ca o „generaţie de creaţie”?