criza snobilor

ancheta revista Paradigma


1. Cum vedeţi, „astăzi”, la finele primului deceniu din secolul al XXI-lea, rolul pe care poezia l-ar mai putea deţine, în plină desfăşurare a „crizei” multiple în care ne aflăm şi care, uneori, pare să atingă înseşi limitele insuportabile ale incertitudinii valorilor? Este ea capabilă să preia în expresie măcar o parte din sarcina reechilibrării balanţelor existenţiale?



Mai simplu spus, în opinia mea poezia ar putea deţine un rol esenţial, dacă ea ar fi prezentată ca atare. Ne plângem de incertitudinea valorilor, dar nu facem mare lucru să creăm certitudini. Bunăoară, organizez în Bucureşti un show cultural, Blitz show, la care invit literaţi în faţa unui public de bună calitate, nu neapărat scriitoricesc: fizicieni, bancheri, profesori, studenti, avocaţi etc. Mizez mai ales pe poeţi, căci poezia este mai rapidă, mai surprinzătoare. Fac proiecţii de videopoeme şi implic publicul să dea note, să parieze pe prestanţa invitaţilor. În plus, am încercat şi karaoke literar, lectură în limbi de mare circulaţie a unor poeme, concurs de minciuni etc. Ştiind că scriitorii nu sunt cei mai spontani oameni, am dat posibilitatea ca textele lor să fie recitate de alţi indivizi, propuşi de autori. Vi se pare uşor? Pe lângă faptul că trebuie educat un public inhibat încă de racile comuniste, nici autorii nu înţeleg importanţa expunerii la un public „real”, numeros. Li se pare că este sub demnitatea lor să interacţioneze sau că creeze ad-hoc un poem plecând de la nişte cuvinte culese din public. Deci? De ce ne plângem? În Occident recitalurile de poezie - slam poetry -, adună sute de oameni. La noi, scriitorii vor să citească sec, netulburaţi, ca nişte actori într-o piesă învăţată pe de rost. Poezia şi literatura în general trebuie să fie vii, să-şi recucerească publicul.