Brăcinari şi budigăi de firmă

Cel puţin pentru noi românii, Barcelona este cunoscută datorită faimoasei echipe omonime şi a sezonului de cumpărături, când parveniţii noştri se suie în avion şi zboară în Catalonia să-şi cumpere tricouri.

Agonii beatnice

Dacă ar trebui ca un autor să vorbească despre arta de a se imita pe el însuşi, cel mai indicat ar fi Alexandru Vakulovski. Părintele Pizdeţului a recidivat în Letopizdeţ şi, ca un caşalot obosit, a eşuat pe plajele toropite ale repetiţiei. În pântece i s-a descoperit ultimul său roman, Bong, cel care l-a şi întors cu burta în sus.

cum vede situatia masterandul de brasov

Alina Oprea  

 

Deloc recomandat celor slabi de inimă, lectura romanului lui Felix Nicolau, “Tandru şi rece” este ca un rollercoaster. Ba nu mai ai aer, ba începi să te rogi, ba îl împlori să te lase în pace. La prima şi ultima mea cursă cu roallercoaster-ul din vara asta, când m-am urcat pe scaun râdeam, dar când am coborât, eram la un spasm depărtare de o ambulanţă şi reintrasem în contact cu latura mea religioasă. Cam aşa mi s-a întâmplat şi cu romanul “Tandru şi rece”. O cursă infernală de simboluri, cotidian, religie, sex, spitale de psihiatrie şi animale de companie.

Cultura potabilă

O zi dedicată culturii naţionale mă entuziasmează! Doamne, şi Eminescu săracu’, cum se bucură el acolo în Rai – îţi dai seama că o să vină politicienii cu flori la el la cimitir? Şi cu colivă? Exact acum, când la noi cultura e muritoare de foame, când ea nu mai contează la cv-ul universitarilor, pentru că au scos-o din cărţi băieţii care fac reforma. Zău, aproape am plâns când am auzit! M-aş fi mulţumi şi cu un sfert de zi a culturii naţionale, până pe la 10.30, când se termină de filmat discursurile demnitarilor si organelor. După care să înceapă Ziua Naţională a Tinichigiului, a Chelnerului, a Manelistului şi a Afaceristului. În trei cuvinte, să înceapă Ziua Naţională a Politicianului! Care şi aşa ţine tot restul anului.

Ca să nu mai zic de feţele solemne ale academicienilor, ţinând discursuri atât de captivante, curajoase şi noi, că o să adoarmă toate păsăricile pe o rază de 30 de km, adică până pe la Ciorogârla.

La o trancaneala virtuala cu Alina Oprea, masteranda la Facultatea de Litere din Brasov, sectia Inovare Culturala

1. Ati debutat in 1995 cu volumul de versuri “Ascultand cerurile”. Chiar daca a fost la o distanta destul de mare de revolutie, cu siguranta aveti amintiri despre anii in care Ceausescu era la putere. Ati putea sa ne impartasiti cateva?

Romanul antiromanului sau despre gratuitatea sublimă

                                                         Şerban Axinte

Romanul lui Felix Nicolau, Tandru şi rece (Cartea românească, 2007)  e dinamic, captivant, foarte bine scris, în mare parte, ingenios şi inteligent. Ce mai, are toate datele unei cărţi reuşite, chiar de succes.

cocktail-launching

Dragilor, vă aştept la vin, şampanie, palincă şi prăjituri duminică (21 noi) de la orele 16 la Gaudeamus, standul Universităţii Hyperion (et.3, stand 338), Editura Victor. Lansez Codul lui Eminescu, o foarte dificilă carte, aşa că mai important e să ne vedem şi să ne desfătăm. Vin de la lansările proprii şi Viorica Răduţă+Robert Şerban, dotaţi şi ei pentru botez. Vor prezenta Lucian Chişu, N. Georgescu şi Elena Diatcu.

Coperta e realizata de Marius Surleac

Unde ni sunt argou-nauţii?

„Vocea altora o auzi cu urechile, pe a ta cu gâtlejul” (André Malraux, Condiţia umană)

Pentru un cititor „îmbătrânit în lectură”, intrarea într-o operă literară înseamnă o vânătoare, o caccia regală. Mai mult decât întâmplări, personaje şi peisaje, hăitaşii aduc în bătaia lentilei lectorului-vânător cuvinte şi expresii. Nihil nove sub sole în ce priveşte intrigile, caracterizările şi descrierile. Cu limba nu te pui, însă! Dacă nu-şi modifică structura ADN-ului, cel puţin o învârte şi o răsuceşte de aşa natură, încât başca de-i mai prinde chichirezul. Maiorescu îl saluta pe tânărul Eminescu cu consideraţii de genul: „are simţul limbii, semnul celor aleşi”. Aşa cum mă concentrez în timpul vizionării unui film asupra inteligenţei dialogurilor şi jocului actorilor, aşa şi lectura îmi este o pândire de vocabule scăpărătoare.

Şobolani şi mirese

„Acum e altfel./Acum mă uit în jos şi scriu despre sus” – este motoul noului volum de versuri al Mirunei Vlada, Pauza dintre vene, Cartea românească, 2007. O răsturnare de perspectivă cu semnificaţie de cenzură argotică, deşi zona biologică de interes poetic rămâne tot cea mediană. Contează acum, însă, pauza dintre vene, adică visceralitatea şi problemele ei, iar nu sexualitatea.

Nimic despre dragostea dintre un titlu şi o poezie

 Când am citit cronica din Ziua literară la versurile Nastasiei Maniu, adunate în volumul Nimic despre dragostea dintre un poem şi o telenovelă (Editura Muzeului Literaturii Române, 2004), mi-am zis că face să mă sihăstresc vreo două zile cu cartea respectivă. Într-adevăr, titlurile poemelor, în mare parte, mi-au stârnit apetitul livresc; apetit diminuat destul de prematur de corpul cam străveziu al poeziei propriu-zise. Deduc de aici că o mulţime de autori au o strategie de marketing publicitar îndeajuns de bine pusă la punct ca să nu-şi bată capul foarte tare cu ce se găseşte îndărătul copertelor.

În pofida chipului juvenil care ne zâmbeşte de pe coperta a patra, autoarea este o optzecistă venerabilă, cu calităţile şi metehnele generaţiei respective. Plecând de la motivul samizdat-ului („Poezia nu-i decât o prostituată/flămânzind în sertare întunecoase”), Nastasia Maniu încearcă să recupereze timpul pierdut survolând realitatea contemporană şi dezamăgirile ei. Doar că ochiul auctorial deviază obstinat înspre vidul obiectual şi abstracţiunea melancolică până când „brusc, în poem se lăsă întunericul/şi-ncepu să nu se mai vadă”. Cine altcineva se face vinovat de vecernia picotită a lirismului, dacă nu condeiul care nu se decide între filosofarea celestă şi sarcasmul social („Stau pe muchia unui vers cum aş sta/pe graniţa dintre două lumi virtuale”). Fără doar şi poate, formulările reuşite nu sunt puţine („sângele-mi aleargă năvalnic prin venele textului”, „poezia îmi intră în formele de relief ale spiritului”, ”Aş fi putut să înalţ în sângele tău catedrale de maci,/crânguri de miresme ar fi devenit bulevardele/ce duc spre inima ta”), însă ele tind să fie anihilate de corpolenţa lăptoasă a unui text indecis. Ternul şi discursivitatea cu metodă dezmembrează nu de puţine ori tonul profund sau scrisul inspirat: „Mă urmăreau cuvintele tale fără contur,/gândurile tale prost articulate,/frământările, lipsa de gust/care te făceau să te arunci cu voluptate/în braţele kitsch-ului,/în aplauzele tuturor”. Corectitudine, aşadar, atât în exprimare, cât şi în etalarea gândirii critice. Dacă poeta ar fi mizat mai mult pe „Paradisul confort III” unde hălăduiesc „boschetarii lumii de-apoi” zău că aş fi crezut-o că aruncă pe masa de joc a paginii „nişte curve, nişte putori de poeme,/abandonate pe o planetă de analfabeţi”. Aşa însă, rămâne gustul gălbui al concluziei că „poezia, domnii mei, nu rentează”.

Nu pot decât să-i urez Nastasiei Maniu să dea frâu liber titlurilor sale provocatoare. Aceeaşi urare pentru ceilalţi poeţi români ai momentului care se zbat între o melancolie gramaticală şi un sictir de berărie. De alte cele je m’en fiche comme de l’an quarante.

criza si crizati

Din constatările multor participanţi şi observatori ai poeziei se desprinde, chiar dacă nu foarte clar exprimată, ideea că actualmente poezia română cunoaşte un moment de stagnare, de rarefiere şi de descurajare, ba chiar de secătuire.

precursori 2000

1. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, acele nume şi volume (cinci al număr, să spunem) care ar avea autoritatea de a depăşi statutul de poet aflat la început de drum? Există semne că „generaţia 2000” se „clascizează”? Are ea resurse de a impune modele, paradigme?

despre 2000, din nou

1. Credeţi că există un liant, o poetică unitară, care să dea tonul poeziei tinere scrise în anii 2000 şi care să-i consacre pe autori ca o „generaţie de creaţie”?

criza snobilor

ancheta revista Paradigma


1. Cum vedeţi, „astăzi”, la finele primului deceniu din secolul al XXI-lea, rolul pe care poezia l-ar mai putea deţine, în plină desfăşurare a „crizei” multiple în care ne aflăm şi care, uneori, pare să atingă înseşi limitele insuportabile ale incertitudinii valorilor? Este ea capabilă să preia în expresie măcar o parte din sarcina reechilibrării balanţelor existenţiale?

Strategii de scandal şi glume evanghelice

Întotdeauna am fost surprins de destinul scandalos, tabloizat, al unor scrieri literare de raftul doi, care „au luat faţa” operelor cu greutate. Lucrul a fost posibil din cauza atacării unor tabuuri, mizându-se pe genul de strategie punct ochit-punct lovit.

what the luck is blitz show

După ce mi-am tocit coatele prin cenacluri şi am văzut ce greu este să nu o faci pe deşteptul printre confraţi, a început să mă bântuie o fantomă absurdă. Adică m-am întrebat dacă e firesc ca zugravii să se întâlnească numai între ei pentru a-şi comenta doct văruielile, departe de ochii şi urechile beneficiarilor.

Cremenal ot Chişinău

Un roman cu un titlu trăsnit, avangardist-suprarealist, te poate incita sau te poate face să dezertezi de la lectură rapid. Avionul mirosea a peşte (Editura Arc, Chişinău, 2008) este o ficţiune moldovenească şi postmodernă a lui Nicolae Popa.

poesis international

A aparut revista Poesis international, la Satu-Mare, sub conducerea lui Dumitru Pacuraru. COnditii grafice exceptionale si multa literatura internationala, in limbi de circulatie. Ceva proaspat si nemaivazut pe la noi. Tema actualului numar este Sfarsitul ierarhiilor. Acusi vine si lansarea in Bucuresti.

Ediţia a II-a şi ultima înainte de vacanţă/concediu se va ţine Vineri, 25 Iunie 2010, în Old School Pub, la etajul 2 (în incinta clubului).

Din strâmt spre mai larg

Insomniile lui Nichita Danilov nu sunt convulsive, ci decente şi relatabile. Pentru că Nu orice suferinţă zguduie sufletul poetului, ci doar acelea profunde, intraductibile în cuvântul ce serveşte numai ca suport al informaţiei:

Între naţiune şi popor sau printre

În revista Academica Mircea Mâciu aminteşte de amplitudinea pe care o dădea Dimitrie Gusti conceptului de naţiune în studiul „Problema naţiunii”, publicat în Sociologia militans (1934). Gusti raporta naţiunea la cultură şi o înţelegea ca pe o „realitate sintetică” ce formează „un întreg viu, indivizibil”

Singur în bătaia generaţiilor

Capodopera maxima (Vinea, 2007) a lui Nicolae Tzone are cu adevărat nevoie de atâţia contraforţi critici? Prefaţă, postfaţă, opinii critice – până şi clapetele copertelor sunt acoperite de consideraţii critice. E mai ceva decât la catedrala din Chartres.

Foc continuu

După o hiperbolă elefantină, Ofelia Prodan s-a baricadat la capătul opus al axei estetice, anume într-o carte mică.

adelina

pe la 4 dimineaţa am vrut să aprind lumina s-o iau la castane

fă ce dracu vrei în patu meu dacă zaci ca o capră

moartă-n şanţ?

Noi plantaţii de fluturi

Tot îmi zic de ceva vreme că ar trebui să scriu un eseu despre fluturii din literele româneşti. Dar deja se adună prea mult material şi nu l-ar mai publica nimeni.