Deloc recomandat celor slabi de inimă, lectura romanului lui Felix Nicolau, “Tandru şi rece” este ca un rollercoaster. Ba nu mai ai aer, ba începi să te rogi, ba îl împlori să te lase în pace. La prima şi ultima mea cursă cu roallercoaster-ul din vara asta, când m-am urcat pe scaun râdeam, dar când am coborât, eram la un spasm depărtare de o ambulanţă şi reintrasem în contact cu latura mea religioasă. Cam aşa mi s-a întâmplat şi cu romanul “Tandru şi rece”. O cursă infernală de simboluri, cotidian, religie, sex, spitale de psihiatrie şi animale de companie.
Personajele principale, Leonard Tupilat şi Cosmin, sunt proiectate unul în prelungirea celuilalt. Jurnalul lui Leonard, în care acesta îşi poveşteste întreaga viaţă, i se dă lui Cosmin, un proaspăt operat pe creier, care nu are nicio amintire legată de trecutul său şi i se spune că acest jurnal este cheia tuturor viitoarelor nelămuriri. Citind filă cu filă viaţa lui Leo, Cosmin porneşte într-o călătorie iniţiatică a căutării propriului sine.
Viaţa lui Leo Tupilat are aceleaşi coordonate ca ale aproape oricărui individ mai puţin mediocru din societatea contemporană: servici, navetă, sex, religie, politică, familie, toate acestea având diverse nuanţe. Personajul principal este profesor de engleză la un liceu din capitală, face o navetă extrem de anevoiasă, are o iubită în care sună ceasul biologic, iar în el nu sună nimic, are o familie cu tată preot şi soră rockeriţă înrăită şi o participare activă la o mineriadă. Pe parcursul romanului, Leo trece de o viaţă relativ stabilă- stătea cu iubita sa Sabina în chirie, făcea sex cu ea oricând şi oriunde şi citea filosofie- la o viaţă haotică- mama Sabinei îl forţează să se însoare cu Sabina după ce aceasta făcuse un avort şi îşi pierduse minţile, Leo se îndrăgosteşte de o adolescentă ciudată, Adelina, ambii bunici ai acestuia mor şi participă la două îmormântări bizare şi se logodeşte cu Adelina fiind încă însurat cu Sabina, pe care o vizita la spitalul de psihiatrie.
Însă viaţa lui Leo este povestită în jurnalul său, jurnal pe care îl citeşte Cosmin, dar despre care este sigur că nu este autentic, fiindu-i înmânat de doctorul Iolescu, cel care îl operase. Şi la fiecare control pe care Cosmin îl făcea, mai primea câte o filă, sau o dischetă, un CD sau DVD. Singurul scop în viaţa lui Cosmin era să îl descopere pe dispărutul Leo.
Romanul lui Felix Nicolau nu este un roman poliţist, sau de aventuri, sau un jurnal, ci este un roman ezoteric, un “Codul lui daVinci” mioritic. Leo este eul ezoteric al autorului, Felix Nicolau. Profesor de engleză, cu două volume de versuri publicate şi căruia i se spune că seamănă cu MM Stoica.
Leo este motorul întregului roman. El ridică întrebări şi el are şi răspunsul, răspuns pe care Cosmin îl caută. Fără să o realizeze- nici el, nici cititorul- Cosmin este în căutarea Sfântului Graal, iar călăuza către acesta este Leo. Dar nu a miticului Sfânt Graal, ci al propriului Sfânt Graal.
Întregul roman este axat pe Leo, chiar şi pe Cosmin, tot Leo îl preocupă. “Tandru şi rece” este un roman al bărbatului. Femeile din roman sunt nişte persoane senile, slabe din punct de vedere psihologic, care există numai pentru a-i pune în valoare pe bărbaţi. Singura femeie puternică, Sabina, este internată la psihiatrie şi transformată în bărbat, după cum avem să aflăm la final. Acesta este unul din punctele puternice ale romanului. Finalul care desăvârşeşte romanul şi îl lasă pe cititor definitiv şi irecuperabil cu gura deschisă. Cosmin este de fapt Sabina care a suferit o operaţie de schimbare de sex, operaţie sprijinită de întreaga familie a acesteia şi de depresiile tot mai puternice şi mai frecvente. Leo dispăruse, dar Cosmin/Sabina a descoperit că Leo era Aghioritul, duşmanul Prioratului din Sion, al cărui conducător spiritual era doctorul Iolescu. Doctorul, împreună cu androginul Cosmin/ Sabina, avea să dea naştere rasei androginilor, chiar ei doi trebuiau să creeze Marele androgin. Dar pentru a deveni perfecţi şi veşnici, avea nevoie de Sfântul Graal, pe care Leo îl furase şi care putea lua orice formă. Cosmin/Sabina îşi dă seama că Graalul luase forma pisoiului mătuşilor matusalemice ale lui Leo, Clemanza şi Mizi. Totul se termină când Cosmin nu vrea să ia parte la planul doctorului şi arde în apartamentul său tot ceea ce ţinea de Leo. Finalul e dat de un gând al lui Cosmin, despre doctor: “Ca să descopere Graalul pur şi simplu, nu avea destul umor, nu ştia să râdă dumnezeieşte. Or, ca să poţi râde dumnezeieşte, trebuie să fi trecut prin iadul iubirii şi al deznădejdii”. (“Tandru şi rece”, 2007:301).
Ceea ce face Felix Nicolau în roman este să înveţe cititorul să râdă dumnezeieşte, coborând împreună cu el în iadul iubirii şi al deznădejdii. Umorul este prezent pretutindeni în roman, chiar şi în paralel cu tragedia, tot ceea ce contează, fiind lecţia de viaţă. Această lecţie învăţându-l pe cititor că, indiferent de evenimentele exterioare şi de unde curge iureşul vieţii, singura călătorie care merită făcută este către Graalul interior, indiferent de ceea ce presupune acest lucru. Cosmin/Sabina nu îl caută pe Leo, se caută pe el prin Leo.
Deşi pe alocuri pare un roman fărâmiţat,, haotic, cu bilete şi vise şi mailuri, finalul brusc si neaşteptat, care revoluţionează întreaga lume creată până atunci şi o duce în ezoteric, face ca tot să capete un sens, să capete o formă şi o unitate. După finalul abrupt, cel mai bun lucru pe care îl are de făcut cititorul este să reia lectura romanului, dar acum, deţinând cheia, totul capătă semnificaţii mult mai profunde, care la prima lectură au fost trecute cu vederea, devenind aproape o lectură nouă.
Felul în care este scris romanul , cu umor şi voce de viaţă face din el o lectură revigorantă care lasă urme în sau pe cititor. De exemplu, fraza “primul meu impuls a fost să fac comoţie cerebrală” a devenit o catch-fraze. Pur şi simplu, prinde. Prinde cititorul într-o tornadă de caractere, de imagini, de feeling-uri, tornadă care îl lasă năuc şi cu părul vâlvoi, dar cu sentimentul statornic că a citit un roman bun, al timpului ACUM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu