1. Ati debutat in 1995 cu volumul de versuri “Ascultand cerurile”. Chiar daca a fost la o distanta destul de mare de revolutie, cu siguranta aveti amintiri despre anii in care Ceausescu era la putere. Ati putea sa ne impartasiti cateva?
Am foarte multe amintiri: dezertare din armata exact la Timisoara si exact in timpul Revolutiei, pasiunea nebuna pentru sport si defilarea prin centrul orasului, doar in slip, pe un camion transformat in tribuna pentru sportivi, de 23 august, vizita lui ceausescu la Arad, cand mii de oameni il asteptam la aeroport, iar el a intarziat cateva ore, rastimp in care la orizont a aparut un punct si toti am fost pusi in formatie de catre militieni. Punctul s-a dovedit a fi un dricar. Isteria a fost asa de mare, incat un coleg al meu a iesit din formatie si a inceput sa urle: traiasca tovarasul Nicolae Ceausescu! Iar dricarul, nebun si el, s–a ridicat in picioare pe capra si imita gesturile dictatorului. Si cate si mai cate. Ar fi un alt roman, pe care o sa l scriu daca o sa simt ca are cineva nevoie de el.
2. Optzecistii spuneau despre poezie in comunism ca era o forma de a-si pastra libertatea interioara, o modalitate de a iesi de sub opresiunea regimului comunist. Ce credeti despre creatia literara in comunism?
Creatia literara in comunism a fost una chinuita si, in mare parte, manierista, ca stil sau ca psihologie. Creatia valabila, ma refer, ca restul.... Din pacate, acest manierism o va transfera in cel mult o genratie la muzeu. Libertatea interioara de atunci, exprimata in poezie, mai inseamna foarte putin pentru cei de azi, cei noi. Lor li se pare o imbarligata ascundere pe dupa degete. Nu poti intelege literatura fara contextul istoric aferent.
3. Poezia a evoluat de la o poezie a libertatii, la o poezie a cotidianului. Ce parere aveti acum, de la inaltimea statutului de conferentiar universitar, despre poezia din regimul comunist si cea contemporana? In ce directie tematica credeti ca va evolua?
Inaltimea statutului de conferentiar universitar nu e cu nimic mai sus de cei 165 cm pe care i am avut mereu. Poezia contemporana e asa cum trebuie sa fie, variata si contradictorie. In plus, niciodata nu ma raportez strict la literatura romana. Pentru mine e o neintrerupta literatura comparata. Cea din comunism, are farmecul ei, care vine din aluzie si virginitate lingvistica. Ironia ei era mult rafinata fata de ce avem azi, cand totul este etalat. Directia tematica? Nu exista asa ceva. Poezia preia mult din contextul social-istoric. Iata, spre exemplu, ultimul volum de versuri al profesorului Andrei Bodiu – desi atat de aerisit si meditativ, preia ironic mitologizant denumir ca CNCSIS si ARACIS. Pana si birocratia poate fi un excelent subiect de poezie daca incape sub un condei ager.
4. Ati publicat versuri, romane, critica literara si eseuri de literatura comparata. Cu care din aceste domenii ale literaturii va simtiti cel mai comfortabil si cel mai prolific?
Cel mai confortabil ma simt, n o sa crezi, in poezie. Noua mea poezie, pe care nu o stie mai nimeni, si care este dura, directa si muscatoare. Dar prolific sunt in critica si in eseu, pentru acestea sunt speciile pe care mi le cer revistele literare.
5. Fie ca recunosc sau nu, cei mai multi oameni de litere sunt influentati in scrierile lor de catre alte personalitati. Chiar daca nu e vorba de influenta, ci de apreciere, scriitura cui o apreciati in mod deosebit?
Apreciez multe scriituri. Insa am fost direct influentat de John Kennedy Toole, Laurence Sterne, Oscar Wilde si, bineînţeles, dragul de Chuck Palahniuk.
6. As vrea sa ne indreptam atentia catre romanul “Tandru si Rece” care a fost o surpriza pe scena literaturii contemporane din partea unui universitar cunoscut pentru critica literara si poezie. Ce v-a determinat sa incepeti lucrul la un roman?
E destul de simplu :)) O prietena, Ioan Bogdan, a mers la editura Cartea romaneasca sa-si depuna volumul de versuri, iar acolo i s-a spus ca se cauta un romancier nou. Ea m-a numit pe mine. Nu stiu ce a avut in cap, pentru ca eu nu aveam un roman si nu-mi inchipuiam ca pot scrie asa ceva.
7. Cat timp ati lucrat la roman? L-ati terminat intr-un timp scurt, ghidat de inspiratie sau ati avut un regim de lucru militaresc, gen “nu ma ridic de la birou pana nu scriu x pagini”?
Am lucrat ca un negru la roman vreo 3 luni. Pentru ca stiam ca are sanse de publicare. Am scis inclusiv pe autocar, intr-o excursie europeana. Scriam si la masa, vorbind cu unii si altii. Altfel n-as fi fost capabil. Scriu greu, cu neplacere. Simt ca mi se mananca din viata. Si niciodata n am putut sa ma conformez unui numar de pagini pe zi. Brrr, e functionaresc rau. Citesc militareste, scriu boem, cu toane si mai ales „la comanda”, pentru ca asta ma stimuleaza.
8. Personajul principal, Leonard Tupilat, este profesor de engleza, citeste filozofie si seamana cu MM Stoica. Ca o curiozitate personala, cat la suta din personalitatea dumneavoastra ati “implantat” in Leo?
Eu sunt profesor de literatura comparata si mi se spune ca seman cu Marcel Pavel. Deci cam 3%.
9. Prima mea impresie dupa ce am citit romanul a fost “Acesta este un roman al barbatului, pentru ca pana si Sabinei i se schimba sexul”. Este o afirmatie corecta?
E o afirmatie buna, chiar daca nu prea sunt de acord cu ea :)). As zice ca este un roman al transsexualitatii si al multiplicitatii. Dar ce importanta are ce spun eu? Daca cititorul il considera un roman al barbatului, inseamna ca asa este.
10. Pe internet, si nu numai, exista o multitudine de opinii in legatura cu romanul. Ce credeti ca a omis lumea critica in acest roman, ce anume ar merita mai multa atentie, daca ar exista un asemenea detaliu?
S-au omis paralelele, aluziile culturale. Graalul prezent sub o multime de forme ca sa anunte parodia la Codul lui Da Vinci din final, constructia a la Tristram Shandy. Mi se pare ca un singur critic a remarcat schelaria complicata si claritatea ei. Romanul a fost scris mai intai in capul meu. Apoi a urmat tornada scrisului.
11. Aveti vreo nemultumire in legatura cu receptarea romanului “Tandru si Rece”?
O, da! Prostiile si dusmaniile. O prima prostie a fost ca nu are miza, ca nu e serios, desi e atata moarte, dragoste, nebunie si istorie recenta acolo. Apoi unii au zis ca e un roman pentru liceeni – tampenia aceea ca literatura mare e lizibila numai pentru elevati. Altii au zis ca umorul e de calitate dubioasa. Asa o fi, daca zic ei, insa nimeni nu a zis ca a fost plictisit. Deci mi am atins scopul. Alte prostii sunt legate de mizerabilismul romanului – ca viata e vazuta prea dur. De la o adolescente florale si hlizite nu ma mira asemenea aprecieri, dar de la un ciritic de peste 50 de ani si faimos....
12. Sunteti multumit cu cariera dumneavoastra? Daca ati avea posibilitatea sa schimbati ceva, ce ati schimba?
Daca as putea, as schimba tot. As vrea ceva mai de viteza, mai liber, mai creativ, cu mai putina hartogaraie.
13. Ce credeti despre mediul literar de la Brasov?
Excelent – probabil cea mai puternic mediu de acest fel din provincie. Cu deschidere europeana si nu numai, variat si mult mai putin manierist decat altele.
14. Ati lua in calcul posibilitatea unei viitoare lansari de carte la Brasov?
mi-ar face chiar placere sa lansez Pe mana femeilor la Brasov.
15. Ce planuri de viitor aveti? Care este urmatorul pas?
Urmatorii pasi sunt legati de cariera, dar asta e ceva plictisitor. Asa ca o sa spun doar ca trebuie sa ma concentrez pe lansarea la apa a noului roman ce se naste in 3 saptamani si sa termin un scenariu inceput de vreun an. Si de care nu am timp.
Merci pentru timpul investit in textele mele!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu