duminică, 1 iulie 2012
vineri, 16 martie 2012
mai poate ea?
Fost-am întrebat ce mai poate literatura
Literatura poate multe lucruri minunate. Din păcate, ea lucrează în funcţie de saeculum. Spiritul veacului îi determină putinţele. Actualmente, literatura nu mai poate crea caractere şi eleganţă. În închisorile comuniste, literatura a înfăptuit minuni în ordine sufletească. Iată că acum nu mai poate aşa ceva! În schimb, acum ea poate crea cariere minunate pentru foarte puţini şi iluzii narcisiste pentru foarte mulţi. De exemplu, literatura îmi poate crea mie coşmaruri prin intermediul autorilor care îmi solicită cronici cu îndârjire. Indiferent cum ai sprijini un scriitor, dacă nu îi faci şi o cronică totul a fost în zadar. Vai de capul criticului!
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
deseara imi fac meseria de cetatean!
Deseara sunt in Piata Universitatii. Impotriva hotilor si a mitocanilor. Sloganul este: Confiscati-le averile! Renegociati contractele nationale!
Cu resemnare remarc lasitatea bisericii si a bisericosilor, precum si a intelectualilor. Exista foarte putine exceptii. Unii se roaga, in timp ce practica profesii banoase si toxice pt suflet. Altii fac cenacluri si scriu articole plate.Si eu ma consider homo religiosus si intelectual, de aceea e si mai trist pt mine.
Cu resemnare remarc lasitatea bisericii si a bisericosilor, precum si a intelectualilor. Exista foarte putine exceptii. Unii se roaga, in timp ce practica profesii banoase si toxice pt suflet. Altii fac cenacluri si scriu articole plate.Si eu ma consider homo religiosus si intelectual, de aceea e si mai trist pt mine.
miercuri, 18 ianuarie 2012
pot pocni un jandarm in mod legal?
Am trimis un mail la Antena 3:
Stimata redactie,
ma numesc Felix Nicolau, conferentiar universitar.Ar fi bine de stiut ca in Marea Britanie nu exista carte de identitate. Cetatenii se legitimeaza cu carnetul de conducere, neacceptand alte forme de intruziune in viata lor privata. Prea multe date despre viata lor personala li se pare un fapt periculos. Diversiunile puse la cale de jandarmeria romana demonstreaza acest risc.
Stimata redactie,
ma numesc Felix Nicolau, conferentiar universitar.Ar fi bine de stiut ca in Marea Britanie nu exista carte de identitate. Cetatenii se legitimeaza cu carnetul de conducere, neacceptand alte forme de intruziune in viata lor privata. Prea multe date despre viata lor personala li se pare un fapt periculos. Diversiunile puse la cale de jandarmeria romana demonstreaza acest risc.
luni, 16 ianuarie 2012
istoria oxigenului
ieri seara,cand Bucurestiul era in flacari, am inceput sa primesc mail-uri la greu de la studentii mei, care cereau teme de referat pt...miercuri. au avut tot semestrul sa prezinte 2 carti la literatura engleza si cei mai multi n au miscat un deget. ieri insa i-a apucat harnicia maxima. ce mai conta ca mai erau doar 3 zile si ca trebuia sa citeasca 2 volume, critica aferenta, iar apoi sa scrie referatul. ei sunt mult mai destepti decat profii lor, care ar fi clar incapabili de asa ceva. in timp ce eu fierbeam ca nu pot iesi in centru, din cauza unui umar si a unui spate frante la antrenament, oamenii aveau brusc chef demential de munca. curajosii!
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
un viguros la multi ani prostimii de pe facebook!
pt ca am uitat sa i felicit pe toti cei care posteaza poze de la kefuri, care au facebook si mess pe telefon - ca nu mai stii daca vorbesti cu ei sau cu toti pretenii lor virtuali -, pe cei care baga poze la greu pt aia care stau in acelasi targ cu ei, poze care arata pizze, cola, tzoale, pt aia care ureaza : esti foarte speciala, pup!, pe aia care mi trimit invitatii in farmville, sa cresc gaste virtuale, sau sa ma joc pac pac si strategii pe ecran, pe aia care baga zilnic un banc sau nu stiu ce observatie idioata si maaaai ales pe cei care baga comentarii si likes la greu. zice unu: azi n am chef de nimic!, ori : am chef de un kebap! ori, mai bine: peste 2 zile o sa am kef sa am kef! dupa care scurt 40 de likes.
pentru toti coplanetarii mei de plastic si cu gusturi proaste in orice directie, precum si pt cei afectati si pretiosi: LA MULTI ANI! si un cantecel
pentru toti coplanetarii mei de plastic si cu gusturi proaste in orice directie, precum si pt cei afectati si pretiosi: LA MULTI ANI! si un cantecel
luni, 2 ianuarie 2012
jucati spinach tennis, nu frecati mentosanu'
Amicul Ishmail se tot întreabă de ce naiba răcnim şi ne agităm aşa de isteric de Revelion. Adică ce sărbătorim? Chefurile astea la comandă, când toată lumea face acelaşi lucru, după care urmează lungi răstimpuri în care executăm megaplictiseli, printre ele fiind şi fraierirea semenilor, măcelărirea animalelor etc.
Lasă, bre, Ishmaile, mai ieşi şi tu din casă. Şi a ieşit în primele secunde ale lui 2012. Prima chestie pe care i-au căzut ochii, pt că celelalte i se păreau stupide, a fost vechiul boschetar, trăind sub cerul liber între biserică şi pizzerie. Aştepta filosofic să se retragă retarzii cu petarde şi să i se întoarcă cei 3 câini care dorm cu el pe saltele. Cum dracu’ rezistă ăsta pe un aşa cancer!
joi, 22 decembrie 2011
Din nou despre dragostea mea, Bucureştiul, şi mă-sa, România!
Mi-am zis că trebuie să scap de gripă şi că unica soluţie e un sprint prin parc. Adidaşii, pantalonii scurţi, bluza de trening, bandana cu steagul SUA, iar la căşti AC/DC. Traversez in goană 2 bulevarde, scap cu viaţă, intru la galop în parc. O bătrână grasă hrăneşte nişte dulăi graşi. Ninge uşor. La căşti For those about to rock. În plin extaz, mă trezesc înconjurat de vreo 10 câini tip viţel. Culeg de pe jos iarbă şi arunc în ei: nimic. Le spun că sunt vegetarian de 3 luni: nimic. Îmi arată nişte colţi teribili. Îi mai ameninţ cu o crenguţă şi cât ai clipi sar pe mine: mă trezesc în boxeri şi ceva franjuri din short. Cu chiu cu vai reuşesc o retragere ruşinoasă. Fac inventarul şi văd doar o muşcătură pe coapsa stângă. Cum joggingul e total compromis şi mănuşile pierdute, tot ce pot face e să caut o bâtă sănătoasă şi să-mi spăl jena.
sâmbătă, 17 decembrie 2011
luni, 5 decembrie 2011
sâmbătă, 3 decembrie 2011
can you be as sexy as that?
Finally an intelligent woman! No need of pricey boots and moneyed-hubby to make her sloppy,clawed mentality seem beautiful.Sheer,paradise beauty!
can you be as sexy as that?
sâmbătă, 8 octombrie 2011
ya hooo!
Marca Renault promovează intens modelul Clio Yahoo, cu dispozitiv wi-fi exterior. Şoferii vor putea conduce cu laptopul pe bord, conectaţi la Facebook şi chatuind cu amicii pe mess. În felul ăsta, prietenii şi familia pot afla în timp util când şoferul s-a oprit într-o vacă sau in Renoul venind din sens opus, în care se urmărea Transformers 3.
luni, 26 septembrie 2011
Epoca Zuza. Când realitatea se substituie ficţiunii*
Petru M. Haş, in revista "Arca"
Cea mai actualã contemporaneitate este a cvasidispariţiei ficţiunii. Distanţa dintre om şi realitate a devenit minimã, de nu cumva a chiar dispãrut. Omul nu mai apucã sã ficteze ceva, deoarece ori l-a înghiţit realitatea, ori el inhaleazã realitate în neştire, pe care, apoi, este silit s-o emitã în stare purã, nedigeratã, când cu haz, când fãrã haz, sumbrã.
vineri, 23 septembrie 2011
Maneliştii noştri e mai tari!
Maneliştii englezi se numesc chavs: lanţuri şi brăţări groase, tatuaje mari, iarna haine în carouri. Pe aeroportul din Bucureşti, meciul a fost clar câştigat de maneliştii români. Pe lângă ei, cei englezi păreau nişte fete de pension stând civilizat la coadă şi vorbind în şoaptă.
luni, 19 septembrie 2011
ROMAN EROTIC ŞI PARODIE A VREMURILOR NOI
UN ROMAN AL CUPLULUI ÎN TRANZIŢIE[1]
GHEORGHE MOCUŢA---in revista Orizont, nr 8 , 2009
Romanul Tandru şi rece, apărut la editura Cartea Românească în 2007, e adevărata surpriză a universitarului Felix Nicolau care oscila între poezie şi critică. E o carte plină de forţă şi energie proaspătă ("un roman turbo", după părerea lui Robert Şerban), scris cu răbdare sau în orice caz, cizelat şi rescris pe alocuri. El conţine două planuri, inegale ca desfăşurare şi valoare, planul lui Cosmin care deţine jurnalul lui Leo, dispărut în mod misterios, un fel de contrajurnal care reia clişeul minimalist, şi planul lui Leo (Leonard Tupilat, veritabil roman al cuplului şi al tranziţiei. Roman erotic, fără a fi scris în genul mizerabilism, cartea e în acelaşi timp o parodie a vremurilor prin care trece cuplul Leo-Sabina, cu trimiteri directe la evenimentele tranziţiei (afacerea Caritas, a treia mineriadă etc.) şi la personajele politice (Iliescu, Dinescu, Coposu).
vineri, 16 septembrie 2011
FMI e o bici
Abia întors de pe platourile de la Hollywood, unde a jucat în filmul I don’t like you, but I love you, Adrian Diniş a şi publicat volumul de Poezii odioase de dragoste la Editura Vinea. După care s-a însurat. Poetul o linişteşte pe Georgiana, iubita sa sud-africană, spunându-i că în fiecare femeie o vede pe ea. Ceea ce, fireşte, coincide cu ideea că-l atrag toate muie-rile. Niciodată n-am înţeles capacitatea asta de a te fila cu tot blocu’. Probabil pentru că al meu e plin de babe în capot cu micşunele.
duminică, 11 septembrie 2011
Felix Nicolau: Graalul interior
(în "Cetatea culturală" Cluj, septembrie, 2008)
de Valeria Manta Taicutu
Problema personajului pe care-l creează Felix Nicolau nu constă în faptul că este „tandru şi rece” (în romanul apărut cu acest titlu la Editura Cartea Românească, 2007), ci în fărâmiţarea lui. Cei trei naratori încearcă să „reconstruiască acel puzzle cu piese lipsă care era existenţa dispărutului”, adică a lui Leonard Tupilat, deşi centrul de greutate îl constituie, de fapt, criza existenţială a lui Cosmin/Sabina, o personalitate scindată, care interpretează roluri „în discrepanţă cu caracterul său”.
miercuri, 7 septembrie 2011
Bill Gates speră la o casă-n Chitila!
Săptămâna trecută, la un automat bancar din East Hampton Village, un trompetist din zonă a venit în maieu și budigăi să scoată 10$, cât să-i ajungă de două beri Ciuc la terasa din colț. Când să bage cardul în automat, a văzut că pe butoane rămăsese o chitanță de la clientul dinaintea lui. Pe ea scria că omul scosese 400 de coco și că mai avea în cont 100 de milioane. Moment în care trompetistului i-a plesnit elasticul de la budigăi, care i-au și căzut în vine, dând la iveală ce le-a arătat și Claudiu Bleonț ziariștilor din Arad – un sfârculeţ acolo.
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Vrei literatură, cheamă un meseriaş!
Doru Pop—Revista Steaua, nr.12/2007
Cea mai nouă carte a lui Felix Nicolau, romanul Tandru şi rece, are toate ingredientele succesului editorial de azi: scene de un erotism sfruntat, comic de situaţie şi „story” încărcat de referinţe politice. Însă Tandru şi rece, (Cartea Românească, 2007) nu este numai unul dintre multele romane ale junilor rebeli fără pauză din literatura contemporană.
marți, 30 august 2011
cum mi-am distrus buna prietena
Băga-mi-aş Seralompu’ in ea de decapotabilă!
Monica Hayes, Doncaster College, UK
Prima reactie dupa parcurgerea vestitului roman decapotabil „Pe mana femeilor” de Felix Nicolau:
... m-am dus si m-am culcat (vorba ceea daca zece iti spun ca esti beat, te duci şi te culci).
Dupa vreo două ore de somn asiduu, m-am trezit zbierând cu patimă pe un beat de manea clandestină: „Te amo Mălaio! Seralompu’ meu nu mai poate de dorul Ţiţicăi tale umede!”
joi, 25 august 2011
Nici prea tandru, nici prea rece
Raul Huluban, in revista Steaua
Citindu-i eseurile sau articolele critice ale lui Felix Nicolau rămâi (într-un fel) surprins în urma lecturii, deoarece realizezi câteva lucruri importante, participant fiind la o revelaţie oarecare; înainte de toate sesizezi că asumarea unei posturi critice poate fi verosimilă chiar dacă sunt utilizate ironia, umorul, şi/sau sarcasmul, etc. pentru a evidenţia ori sugera aspecte şi concluzii, iar acestă manieră (neobişnuită în peisajul critici române) este concomitent şi obiectivă – dar mai important, chiar revelator este procedeul criticului de-a nu călca şi de a nu ocoli „mormintele” literare, şi de-a indica numai „fariseii” care le văruiesc constant fără a-i condamna, pe cât de simplu, pe atât de spectaculos şi sincer, mai „postmodern” şi „occidental” decât credem noi că suntem (în scris sau nu). duminică, 14 august 2011
Vieţi, voci, nume pe mâini bune
Felix Nicolau a scris un roman – Pe mâna femeilor (Cartea Românească, 2011) – ale cărui capitole (numite „capote”) te întâmpină de pe a treia pagină, ca un meniu de titluri care de care mai plin de vervă şi de umor, şi totodată de o stranietate pithică. „Lumina e dusă cu capul”, „Ghid de vrăji pentru babe sprintene”, „Tânăr şi nikel”, „Bulaii” etc, iar motto-urile au o diversitate şi o prospeţime la fel de electrizantă – de la Marianne Moore la formaţia Paraziţii, de la Şerban Axinte la Gică Petrescu, de la Ruxandra Cesereanu la bătrânul Troţki.
miercuri, 10 august 2011
cele 5 neveste ale lui Felix Nicolau
Florin Halalau: Eşti un intelectual multilateral dezvoltat. Profesor universitar, scriitor, promoter cultural. Cum reuşeşti să le faci pe toate?
felix nicolau: Încă de la 27 de ani am fost bigam. Nu m-au prins pentru că, pe vremea aia, acum 89 de ani, nu erau computere. Acum am 5 neveste pe care le pun la treabă. Între timp au venit computerele, autorităţile m-au dibuit ca ilegalist, dar mă lasă în pace. Sunt aşa de bătrân, încât îşi închipuie că nu le mai pot face nimic. Nici măcar la musulmani nu m-au silit să trec. Deci femeile mă ajută să le fac pe toate.
felix nicolau: Încă de la 27 de ani am fost bigam. Nu m-au prins pentru că, pe vremea aia, acum 89 de ani, nu erau computere. Acum am 5 neveste pe care le pun la treabă. Între timp au venit computerele, autorităţile m-au dibuit ca ilegalist, dar mă lasă în pace. Sunt aşa de bătrân, încât îşi închipuie că nu le mai pot face nimic. Nici măcar la musulmani nu m-au silit să trec. Deci femeile mă ajută să le fac pe toate.
vineri, 29 iulie 2011
plimbare cu decapotabila
de Florin Hălălău, pe situl Boomlit
Se pare că aşa cum există de ceva timp în România supermarketuri şi hipermarketuri, tot aşa se întîmplă şi în romanul românesc. Dacă prin Nu ştiu câte zile, Stoian G. Bogdan le propune cititorilor un super-roman, iată că vine acum Felix Nicolau cu „un hiperroman ce îi oferă cititorului posibilitatea de a începe lectura din orice punct al cărţii. [...] Textul a devenit o maşină decapotabilă, căreia fiecare îi poate ataşa capota preferată. Sau capotele.” (fragment din cuvîntul înainte al autorului).
miercuri, 13 iulie 2011
Chris Tănăsescu – Echinocţiul gheţarilor verzi
Se zice că Eric cel Roşu i-a spus Ţara Verde
s-atragă cât mai mulţi colonişti. „Se zice”adică-n Saga Vinland, înţepă vocalista.
Chiar e ţara vinului, mă gândeam aproape
beat la gândul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












