jucati spinach tennis, nu frecati mentosanu'

Amicul Ishmail se tot întreabă de ce naiba răcnim şi ne agităm aşa de isteric de Revelion. Adică ce sărbătorim? Chefurile astea la comandă, când toată lumea face acelaşi lucru, după care urmează lungi răstimpuri în care executăm megaplictiseli, printre ele fiind şi fraierirea semenilor, măcelărirea animalelor etc.

Lasă, bre, Ishmaile, mai ieşi şi tu din casă. Şi a ieşit în primele secunde ale lui 2012. Prima chestie pe care i-au căzut ochii, pt că celelalte i se păreau stupide, a fost vechiul boschetar, trăind sub cerul liber între biserică şi pizzerie. Aştepta filosofic să se retragă retarzii cu petarde şi să i se întoarcă cei 3 câini care dorm cu el pe saltele. Cum dracu’ rezistă ăsta pe un aşa cancer!

s-a enervat Ishmail. Probabil pt că e puţin nebun. Iar când eşti nebun, totul e mai intens. Dacă am trăi şi noi intens, alta ar fi moaca noastră comună. N-am mai arăta ca nişte moluşte isterice, îmbracate şi coafate la fel.

Deci Ishmail şi-a petrecut restul Revelionului holbându-se la Le souffle au coeur, film din ’71, de Jean-Luc Godard. Mi l-a semnalat şi mie şi zău: ce mişto erau ăia atunci! Sclipitori şi în perversiuni. Băgaţi şi voi ochiu’ şi vedeţi de ce nu mai avem niciun haz de vreo 15 ani încoace. Si ăia cu gusturi bune rareori mai au eleganţă, autoironie. Nişte funcţionari şi ei, acolo.

Băi Ishmaile, acru mai eşti! mai joaca si tu un spinach tennis, ca baietii astia  misto din film :D