Săptămâna trecută, la un automat bancar din East Hampton Village, un trompetist din zonă a venit în maieu și budigăi să scoată 10$, cât să-i ajungă de două beri Ciuc la terasa din colț. Când să bage cardul în automat, a văzut că pe butoane rămăsese o chitanță de la clientul dinaintea lui. Pe ea scria că omul scosese 400 de coco și că mai avea în cont 100 de milioane. Moment în care trompetistului i-a plesnit elasticul de la budigăi, care i-au și căzut în vine, dând la iveală ce le-a arătat și Claudiu Bleonț ziariștilor din Arad – un sfârculeţ acolo.
Trompetistul a informat poliția, care a-ncălecat pe-o șa și s-a dus să se bage în seamă. După trei zile de investigații, polițiștii au descoperit că posesorul contului este însuși Bill Gates, care, strâns cu ușa și călcat pe bătături, a mărturisit că banii din cont îi erau destinați Academiei Române.
Pupi, iei! nu pupi, canci!
Profitând de vizita în State a lui Nicolae Ceaușescu, Bill Gates, pe atunci șofer de taxi, a învățat limba română de la Genialul Cârmaci, contra sumei de 20$. După care, în următorii 20 de ani, a citit în original toate cărțile lui Eugen Simion și Răzvan Theodorescu. Miliardarul american a pus ban peste ban să poată cumpăra toate manuscrisele trecute și viitoare ale celor doi academicieni. Deși acestea nu-i plac în mod deosebit, a spus că în felul acesta speră să obțină o bursă postdoctorală la Academia Română, ceea ce i-ar aduce 1000 €/lună. Dacă-i reușește mișcarea, i se fâlfâie de viitoarea criză financiară. Singurul lucru care-l întristează e că va trebui să-i pupe pe academicienii români acolo unde vor ei, așa cum precizează regulamentu’ școlii doctorale. Însă dacă rezistă să pupe acolo pe toată durata de 24 de luni a contractului, i-a pus Dumnezeu mâna-n cap, l-a lovit norocu’ și s-a scos pe viață – își ia casă-n Chitila.
Cioran iar e gelos pe Guţă
Trompetistu’ a zis că vrea și el un postdoctorat în România, deși n-are bani decât pentru manuscrisul lui Nicolae Guță, „Pumnii mei nu ştie carte”. Insensibil la pitpalacul lui Guță, Emil Cioran și-a cerut manuscrisele înapoi. Dacă nu, duhul filosofului amenință că vine în aula Academiei şi trage un scăndălau de i se duce buhu!
in Academia Catavencu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu