Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 10 august 2011

cele 5 neveste ale lui Felix Nicolau

Florin Halalau: Eşti un intelectual multilateral dezvoltat. Profesor universitar, scriitor, promoter cultural. Cum reuşeşti să le faci pe toate?
 
felix nicolau: Încă de la 27 de ani am fost bigam. Nu m-au prins pentru că, pe vremea aia, acum 89 de ani, nu erau computere. Acum am 5 neveste pe care le pun la treabă. Între timp au venit computerele, autorităţile m-au dibuit ca ilegalist, dar mă lasă în pace. Sunt aşa de bătrân, încât îşi închipuie că nu le mai pot face nimic. Nici măcar la musulmani nu m-au silit să trec. Deci femeile mă ajută să le fac pe toate.

 
F H: Puţină lume ştie că ai debutat ca poet. Mai scrii poezie?

 F N: Dacă chiar vrei să ştii, am gata un volum de poezie, pe care acum îl traduc în engleză. E un motiv ca să nu-l public. Ştiu că te îngreţoşează că încă scriu poezie, dar îţi garantez că e poezie rea şi foarte ironică. Dacă tot nu-ţi convine, ne batem după blocuri sâmbata care vine.
 
F H: În care gen literar te mişti cel mai bine, cel mai liber? În proză, în critică?
 
F N: Cel mai bine mă mişc în proză, pentru că nu am limite. Acum, de când scriu la Academia Caţavencu, am îneput să mă simt bine şi în critică. Nu ştiu cât va dura euforia asta, pentru că sigur îmi va lua careva gâtul.
 
F H: Pe mâna femeilor, romanul pe care l-ai lansat anul trecut, îi invită pe cititori să aranjeze capitolele (capotele cum le numeşti tu) după bunul plac. A doua ediţie va ţine cont de eventualele sugestii primite în acest sens?
 
F N: Cu drag! Cititorul este stăpânul meu. Pentru el renunţ şi la una din alea 5 neveste. Cititorul meu e deşteptăciunea întruchipată, altfel nu văd cum m-ar putea citi. Ăsta e un citat din Cărtărescu, să nu credeţi că mă dau eu mare.
 
F H: Ai organizat spectacole de slam poetry. Crezi că asemenea manifestări pot avea succes şi în România?
 
F N: Ar putea avea succes. Şi încă mare. Eu am organizat mai mult decât slam poetry. Am făcut proiecţii, improvizaţii, creative writing etc. Şi le mulţumesc partenerilor mei direcţi: Andrei Ruse şi Marius Surleac. A fost superb, însă nu am avut susţinere financiară pentru promovare. Altfel eram acum preşedintele României.
 
F H: Îţi place sportul. Cît te ajută la condiţia fizică necesară răspîndirii tale pe atîtea planuri?
 
F N: Mă ajută enorm, mă şi dărâmă enorm. Tocmai pentru că sunt atât de răspândit, viaţa mea arată ca o cazarmă. E drept că uneori dezertez şi pierd nopţile aiurea, însă sportul e şi o sursă de inspiraţie şi o nebunie plină de libertate. Ce e alcoolul şi ţigara pentru majoritatea creatorilor, astea sunt rolele si fitnessul pentru mine.
 
F H: Sunt sigur că mulţi dintre cititorii romanului Tandru şi rece ar vrea să ştie ce mai fac tanti Clemanza şi tanti Mizi.
 
F N: Tanti Clemanza şi tanti Mizi sunt bine merci pe lumea alaltă, unde mă aştaptă să-mi sucească gâtu’ şi să-mi dea la gioale pentru felul în care am scris despre ele. În special tanti Clemanza are un uppercut durere! Îmi închipui ce bună e acum, când are timp să dea la sac, pentru că nu mai trebuie să facă piaţa. O să fie vai şi amar de capu’ fantomei mele.
 
F H: Ţi-ai dat doctoratul cu o lucrare despre Eminescu. În ce relaţii mai eşti cu clasicii?
 
F N: În relaţii mişto! Eu trăiesc ca un student, citesc pe rupte, deci clasicii sunt amicii mei. Propriu-zis, alea 5 neveste – rămâne între noi – sunt Hölderlin, Creangă, Dante, Cervantes şi Axl Rose. Sau te refereai la altceva?
 
 
F H: Cea mai recentă carte de cronici se numeşte Anticanonice. Îţi place să mergi pe contrasens?
 
F N: Nu, nu-mi place. Ador să fiu un om normal, chiar banal. De fapt, eu apăr normalitatea. Exact de asta am mereu probleme de neintegrare şi scandal. Uite şi de ce nu-mi pot permite să îmbătrânesc – m-ar cotonogi toţi umflaţii ăştia în pene automat. Idee e că sunt un om liber, fără stăpân, care n-am primit mai nimic de la statul român, aşa că nu prea pot fi strâns cu menghina. Nu mă întreba de unde...
 
F H: Ai un simţ al umorului foarte dezvoltat. Te-ai gîndit vreodată să scrii scenariul unui sitcom?
 
F N: Măi, eu ţin un curs de creative writing unde predau teoria scenariului. Am colaborat o ţâră şi cu Mediapro la scenarii. Dar n-a ieşit nimic, pentru că erau foarte conformişti. Cât despre sitcom – aş vrea să pot fi o curvă proastă, dar nu mă lasă cele 5 neveste. Însă de scenarii tot o să mă iau. Am vreo 2 mişto în lucru şi am văzut într-o budă că se dau premii mari. Era un afiş. Oriunde mă duc de acum, o să intru la budă, să văd ce concursuri mai sunt.
 
P.S. Întrebările acestui interviu pot fi considerate nişte capote. Eşti liber să le schimbi ordinea după cum vrei tuJ

8 comentarii:

  1. Felicitari, Felixe! Pentru Academia Catavencu. Am mai dat si eu cu subsemnata pe acolo prin facultate. Ani multi de-atunci. Bafta maxima in continuare, ca sigur de plictisit nu te lasa nevestele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Coane, nu am cartea/ vb amu de pe calc. Madalina/ deci cum sa scriu despre ea dac[ nu o am? Tremete macar un pdf.

    RăspundețiȘtergere
  3. Merci,Teo! na ,exact la asta nu m as fi gandit,ca ai defilat prin catavencu. oricum,colaborarea e pe sfarsite,caci vad ca nu binevoiesc sa ma plateasca

    RăspundețiȘtergere
  4. Raluca, tu stii sa razi, si asta mi place teribil --cand oamenii sofisticati nu uita asa ceva :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Coane, despre ce carte vorbesti? Doru,tu esti acolo?

    RăspundețiȘtergere
  6. Hehe, de la o varsta totul se face pe bani. La vremea mea eram fericita sa imi apara numele la rubrica de corespondente si pseudonimul sub articol. Dar asa ti se intampla cand esti student.

    RăspundețiȘtergere
  7. pai si eu,draga Teo, am facut atata voluntariat, si inca fac, cat o sa faci tu poate in urmatoarele 3 vieti.dar cel putin sa fie voluntariat la kestii solide si elevate,deci dezavantajate.

    RăspundețiȘtergere