Dacă aş citi reviste de cultură, ele aşa ar trebui să arate

E greu să scrii pe caniculă despre reviste mainstream. Deşi topeşte asfaltul, canicula blochează articulaţiile ca un ger. E imposibil să scrii aşa înţepenit despre mainstream-uri înţepenite (pleonasm). Dacă reuşesc să-mi clintesc pixul e pentru că numărul de primăvară 2014 al revistei Lettre Internationale e mai viu decât majoritatea revistelor de cultură. Am scris de mai multe ori că duse sunt elitismele moderniste cu reviste specializate: pe literatură, pe filosofie, pe artă, pe teatru, pe film etc. Oricum, genul acesta supravieţuieşte în lumea academică, unde universitarii trebuie să trudească, ori să compileze, pentru înjghebarea punctajelor ce urnesc cariere. O autentică revistă culturală, adică dedicată publicului larg, e firesc să recurgă la formula magazinului „cu de toate”, aşa cum se obişnuia în secolul XIX, era foiletonistică.

La o plăcută tacla cu scriitorul Petruţ Pârvescu

1.    Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Mi-e foarte greu să cred în destin, mai precis într-un singur destin. Dar cred într-o structură cu spiţe a destinului, iar noi suntem cei care alegem dintre posibilităţi. Ceea ce nu înseamnă că şi alegem cum trebuie.

Utilaje de deszăpezire a amintirilor

De oriunde ai ataca poezia lui Anni Lorei-Mainka, ajungi în acelaşi punct. Punct central ori mărginaş. Înţelegi tot sau nimic. Asta după cum simţi. emoţia este capitală în procesul hermeneutic aplicat cazului de faţă. Jurnal pe bilete de autobuz, Brumar, este o carte rapidă, sacadată, săgetând aluzii la tot pasul. O poveste despre o lume de altă dată, melancolică, plus o poveste despre reîntoarcerile periodice în patria balcanizată, ciurelizată.

Flavius Lucăcel – Ospiciul local, Ed. Caiete Silvane, 2013

Un dramaturg deja călit în diverse abordări, de cele mai multe ori cu o scânteie de nebunie în teatrul lui, ceea ce apare rar în arta românească de azi, conformistă, afectată sau ţopistă. Sa vedem cat o sa reziste la poluare.

„Lulu (cântă): Când mi-a trece cortegiul funerar/Cu şuturi în fund din fiecare bar/Să scoateţi beţivii de pe trotuar.

„Cine ştie, înţelege, cine nu... jazz!"

Lucia Cuciureanu, poeta si interpreta abila de carti masive





Am citit cartea* lui Felix Nicolau într-un moment când discuţia despre critica literară ajunsese la faza scrisorii deschise a lui Nicolae Manolescu către tinerii critici. Din această perspectivă, în cele două eseuri de început, Fluturele-curcan, respectiv Prolegomene la o filosofie a comunicării prin creaţie, am descifrat metoda de lucru şi spiritul polemic al unui critic care „vede enorm" şi spune lucrurilor pe nume, cu eleganţă şi farmec. Nu întâmplător, motto-ul cărţii poartă marca unui scriitor care, la începuturi, s-a declarat în „război cu toată lumea". Curajul de a intra în polemici cordiale pe subiecte de critică actuală nu-i lipseşte nici lui Felix Nicolau, dimpotrivă, are un chef nebun să trezească şi să umanizeze spaţiul literar. Se declară adept al criticii de întâmpinare, singura care se citeşte cu interes, ca „lectură provocatoare". (Critica de sistem fiind necesară doar celor care se iniţiază în domeniu).

anotimp elitist

capodopera

Viaţa celorlalţi (Das Leben der Anderen), 2006

Regizor şi scenarist Florian Henckel von Donnersmarck

Un film despre STASI în RDG, comparabil cu Cel mai iubit dintre pământeni. Despre iubire, umanitate şi teroare. Concluzia este că umani pot fi doar profesioniştii rataţi, cei care nu pun nici măcar arta în faţa datoriei de a fi om. Ceea ce este chiar evident, sau ar trebui să fie...

Poetic turmoil and half-fledged creativity

What degree of independence from the social context can poetry reach? When I say “social” I mean politics as well. All along the 70’s to 80’s interval, the late phase of postmodernism, political turmoil boiled over and few poets could stand aloof from that. In the East-European bloc they were forced to sift their inspiration and chaff away contemporary references. One escape was to delude censorship using irony, as the Romanian poets did in the 80’s. The end of the second millennium and the beginning of the third one were quasi apolitical in what we call western civilization. The Gulf war and the Afghanistan guerrilla war were not in our proximity. These were decades of political correctness disturbed only by a few terrorist attacks of a dubious nature.

Writing Process Thanks to poet Margento for inviting me to do this. He writes about his own writing process HERE - http://christanasescu.blogspot.ro/2014/03/margento-my-writing-process-blog-tour.html

1)    What am I working on?

Felix Nicolau: I am working on many things in parallel, too many, and this is quite nerve-racking. But my dearest project for the time being is a book of non-poetical poetry. I envisage a title like “Time is Honey” and it will be something caustic, cynical and, of course, deep down there, very sentimental. The point is to produce a contemporary poetry with classical means. I refer to brevity, clarity and ironic ambiguity, in the same time. I do not want my writing to be culturally ciphered. I do not find any pleasure in lofty elitism, but I enjoy tickling my readers’ intelligence. All in all, I hope to obtain a spectacular and shallow-profound anti-poetical poetry.

De ce o au maneliştii micuţă - Agentia de carte

De ce o au maneliştii micuţă - Agentia de carte

Marius Chivu Vantureasa de plastic

(ca să-i arăt cât o iubesc

am albit)

spitalul e o biserică cu multe etaje

preoţi în alb cădelniţând cu stetoscoapele

pronaos cu paturi de fier

ne sfinţim cu perfuzii

purtăm catetere la gât

ne rugăm în miros de iod

un volum despre suferinţă, subtil şi mişcător, fără să fie patetic (doar uneori preţios şi nerelevant)

Am o noua pagina pe Facebool. Se cheama Anticanonice si este dedicata contraculturii. De aceea voi promova in special cartile care se integreaza la acest profil

anti-quijote

 
UN personaj de-al lui Andre Malraux, din Calea regala, zice ca saracia te impiedica sa-ti alegi adversarii. 

La fel si urmasii lui Don Quijote, contrazicandu-si stramosul aerian: Poderoso caballero es don dinero!

Antiutopia lui Felix Nicolau, eliberarea spiritului critic

Cu Estetica inumană, apărută la Editura Tracus Arte, 2013, Felix Nicolau scrie un eseu din mai multe bucăţi/bucate critice, aparent eterogene, dar toate pe teme fierbinţi din actualitatea literară, unite de urgenţa ieşirii din postmodernism. E un studiu aproape vorbit, în sensul că provocarea nu vine numai din unghi, temă, abordare, ci şi din stilul, adesea colocvial. Autorul nu se mai supune mirajului utopic al cronicarului clasic, sacerdot, oficiant, nici cutumelor şi fixaţiilor noastre literare.

intrebat fiind cum stau cu libertatea

1.      Sîntem cu adevărat liberi sau ne sînt impuse tiranic anumite lucruri?

Nu mă simt liber decât în pădure. Altfel, chimiştii îmi impun cum trebuie să citesc, unde şi cât să scriu, vecinii îmi impun muzica lor spălăcită, literaţii îmi impun cărţi care de multe ori nu spun nimic, poliţia îmi impune să întocmesc dosare cu acte inutile, iar politicienii burtoşi îmi bagă pe gât reproşul că nu muncesc şi noaptea. Trăiesc fără scăpare în burta Leviatanului.

As vrea sa fiu o curva proasta

„Am 5 neveste pe care le pun la treabă. Femeile mă ajută să le fac pe toate”

Florin Hălălău: Eşti un intelectual multilateral dezvoltat. Profesor universitar, scriitor, promoter cultural. Cum reuşeşti să le faci pe toate?

Felix Nicolau: Încă de la 27 de ani am fost bigam. Nu m-au prins pentru că, pe vremea aia, acum 89 de ani, nu erau computere. Acum am 5 neveste pe care le pun la treabă. Între timp au venit computerele, autorităţile m-au dibuit ca ilegalist, dar mă lasă în pace. Sunt aşa de bătrân, încât îşi închipuie că nu le mai pot face nimic. Nici măcar la musulmani nu m-au silit să trec. Deci femeile mă ajută să le fac pe toate.

cam cum ar trebui sa arate o prezentare de carte

Ca tot nu am mai apucat sa il proiectez la lansarea Esteticii inumane

de ce nu-mi traiesc postmodernismul

Pe scurtatura, spre Targul de carte si lansari, din fuga, sa scoatem la inaintare cuprinsul si Voroava de la Estetica inumana

Cuprins

Voroavă cătră cetitoriu

BEIZADELELE POSTMODERNISMULUI

Dacă urât nu e, nimic nu e!

În contra encomionului şi a desfiinţării

Importanţa seriozităţii. Studiu de nimicologie

Criticul solitar versus criticul de pluton

Nimic nou sub Apollo

Marmeladă, globalizare şi tentative de gust

Forţa de a nu avea

4 etape în care un universitar se poate rata ca intelectual

Ne-ar trebui o atitudine jazz

Echilibru între antiteze

Volumul de versuri Carte vie, Editura Mirador, Arad, 2003 al poetului şi conducătorului revistei Arca din Arad, Vasile Dan, vine în sprijinul substanţialei sale creaţii anterioare. Confirmare, dar şi surpriză, totodată. Elementul şoc este asigurat de mesajul dihotomic al cărţii ca artifex: pe de o parte îngrădirea clasică a emisiei poetice, iar pe de altă parte exuberanţa barocă a ilustraţiilor care-l au ca autor pe multdăruitulcuhar artist plastic care este Viorel Simulov.

Ciudă

Am fost intrebat ce nu mi place la I L Caragiale

La I. L. Caragiale nu-mi place că a trait prea puţin. Mi se pare o lipsă de responsabilitate să se retragă exact când era mai mare nevoie de el! Adică în ultimele 5 decenii. Sunt scriitori de care nu era şi nu este nevoie realmente, dar care, din spirit civic, s-au străduit şi se străduiesc să trăiască cât mai mult posibil.

Ce nu-mi mai place la Marele Cârpaci – cum îi plăcea să se alinte – este că a reuşit să-i determine pe mulţi critici să scrie tot felul de tâmpenii despre opera lui. De exemplu, dacă îşi iubea sau nu personajele.

Iar unele dintre schiţele cu Lache şi Mache au umor subţirel.

Altminteri, toată invidia şi să-l vedem în nouă „incarnaţiune” mai curând!

Avem si noi piramidele noastre! Cu mumii regale in ele...

Cine nu se teme de trilogii?

De ce s-ar încumeta cineva să construiască o trilogie la trecerea dintre mileniul al doilea şi al treilea, când se citeşte tot mai puţin şi microtextul triumfă? Să fie o pornire nestăvilită, maniacală ori o încercare de ordonare într-un sistem a temelor şi motivelor abordate în scrieri anterioare? La alte explicaţii, cum ar fi captivarea cititorilor de diverse categorii, nici nu mă gândesc.

Marginalii centrale

N-o să încep cu un clişeu de genul: s-a scris atât de mult despre avangardă, încât e greu să mai aduci ceva nou. Poate tocmai datorită caracterului ei heteroclit şi sincretic avangarda, deşi săracă în capodopere, suscită mereu interesul cercetătorilor.

Scriind despre Avangarda românească şi complexul periferiei, Cartea Românească, 2007, Paul Cernat este atent la publicistica vremii.

crazy art

putem face rost de telef lui, in caz ca va uitati pierdeti keile si stati la etajul 50

Jai, Istenem!

No, cine-o tagaduit ca Buddha era magyar?

a single man

Diverse pozitii de sinucidere intr un film poetic, inteligent si cu sfarsit de Morte a Venezia.

grazie Ioana :)