Am citit cartea* lui Felix Nicolau într-un moment când discuţia despre critica literară ajunsese la faza scrisorii deschise a lui Nicolae Manolescu către tinerii critici. Din această perspectivă, în cele două eseuri de început, Fluturele-curcan, respectiv Prolegomene la o filosofie a comunicării prin creaţie, am descifrat metoda de lucru şi spiritul polemic al unui critic care „vede enorm" şi spune lucrurilor pe nume, cu eleganţă şi farmec. Nu întâmplător, motto-ul cărţii poartă marca unui scriitor care, la începuturi, s-a declarat în „război cu toată lumea". Curajul de a intra în polemici cordiale pe subiecte de critică actuală nu-i lipseşte nici lui Felix Nicolau, dimpotrivă, are un chef nebun să trezească şi să umanizeze spaţiul literar. Se declară adept al criticii de întâmpinare, singura care se citeşte cu interes, ca „lectură provocatoare". (Critica de sistem fiind necesară doar celor care se iniţiază în domeniu).
Pentru a convinge, abordează subiectul în contextul ştiinţei comunicării, descoperind în peisajul literar absenţa dialogului între generaţii. Se situează în răspăr cu cei care invocă sloganul „înapoi la Maiorescu!" când afirmă că e nevoie de „plurilingvism şi abordări multiple". (Îşi) pune o seamă de întrebări (care ar merita un colocviu al literaţilor): „Cine a creat o capodoperă va crea un lanţ de capodopere? Sau va produce şi mediocrităţi ori chiar rateuri? Este firesc ca numai unii creatori să beneficieze de promovare şi premii? Este firesc ca aceeaşi evaluatori să decidă în procesul de jurizare?" (p.12). Pune diagnostic şi numeşte boala: „Cum nimeni nu poate genera constant valoare, sistemele au circuit închis, enclavele estetice se degradează prin endogamie. Acei evaluatori şi creatori, uniţi, izolaţi într-un numerus clausus, ajung să se înrudească şi să perpetueze generaţii de obiecte estetice degenerate"(p.12)
Pe coperta a IV-a, criticul oferă cheia prin care poate fi desferecat titlul cărţii, alegoric, incitant. Cele 165.000 de specii cunoscute de fluturi sunt, de fapt, tot atâţia scriitori înscrişi în uniuniile scriitoriceşti de pe mapamond. Autori paşnici care nu suportă armele, dar îi „sapă" pe cei care nu le elogiază „culorile, stilul şi fandoselile". Din specia curcanilor fac parte scriitorii instituţionalizaţi, adunaţi în găşti literare, abonaţi la premii literare, care aşteaptă mereu „laude şi aplauze în zonele tumefiate" de eventuale critici. Fluturele-curcan, aşa cum îl concepe şi îl întruchipează însuşi Felix Nicolau, este scriitorul care nu aşteaptă onoruri şi recompense, citeşte „pe rupte" şi scrie o literatură „cu miez, imaginativă, profundă, cu umor sau tragică şi mai ales cu stil puternic, fără afectări"(p.9). Acesta scrie adecvat deceniului 2 al mileniului 3. Pentru a reuşi această performanţă, este obligat să seducă cititorii sau să-i şocheze. Să dea dovadă de fantezie şi farmec al scriiturii. În această categorie se înscrie şi scriitorul-critic Felix Nicolau care imaginează pentru fiecare carte comentată un nou sistem de critică. Dovadă că nu predică în pustiu. Aplică. Nu este o simplă culegere de texte critice, ci un „roman critic" despre „specii ameninţătoare": scriitori mai puţin premiaţi care stârnesc interes. Un demers realizat în speranţa că va contribui la valorizarea acestora şi va întârzia astfel coagularea de ierarhii indiscutabile şi bugetabile.
Prozatorii din lista lui Felix Nicolau, 28 la număr, sunt analizaţi distinct pe capitole. Unii au mers „de la ironie la sarcasm, pe drumuri cinice". Alţii scriu „thriller şi politici", câţiva sunt „melancolici, visători, fantasmatici". Avem „profeţi şi rataţi fără milă". Alţii se caracterizează prin „anarhie şi autenticitate cu fierbinţeli". Sunt şi „dinastii". Poeţii sunt 55, iar criticii stau sub semnul 13. Teatrul, considerat „supravieţuitor de succes", include 2 autori dramatici. În sfârşit, cei 11 maeştri de dincolo. Despre toţi, în cele 401 de pagini ale cărţii. Am scris intenţionat numerele în cifre pentru a se vedea consistenţa lecturilor. Unde mai pui că analizele fac trimiteri la o sumedenie de alţi autori, de la Lucian Bâgiu (sic!) la V. Sorokin, de la Kenneth Grahame la Chuck Palahniuk sau poate preferaţi teoretizările lui Jauss, Stanley Hall şi Jed Rasula. Dacă n-ai şti cum arată, numai fibră şi frison, ai crede că Felix Nicolau e un şoarece de bibliotecă.
„Reţeta" criticului conţine ingrediente care fac din carte un deliciu la citire. Intrări docte în subiect. Atitudini nonconformiste: „va vorbi despre calităţile de mamaie ale femeii de 40 şi de cât de obositoare şi de gâşte sunt fătucile de 16. Şi că dai naibii toată bărbăţia pe o oală de varză cu costiţă afumată"(p.70). Incitări cu adresă: „Probabil o reuşită de care, fireşte, nu se va ţine seama. În echipa canonică nu sunt selecţionaţi jucătorii care nu au relaţii speciale cu antrenorii"(p.49). Haz de necaz: „Despre puţine cărţi merită să scrii şi totuşi, săracii de noi, o facem..."(p.89). Autoironie: „a învăţat cum să uimească fără să forţeze, ceea ce chiar îl face fericit pe cititorul inteligent (nu că eu m-aş considera aşa ceva)"(p.19). Teribilisme: „Cine ştie, înţelege, cine nu... jazz!" (p.188). Sinestezii de lectură: „Pe mine, unul, mă sperie poeziile masive. De poeme epice, nici nu mai spun. E ca şi cum ai înghiţi caviar cu polonicul. Ţi se face praştie ficatul!"(p.267).
Din paginile cărţii am reţinut un set din „învăţăturile lui Felix Nicolau" către confraţi sau ce aşteptări are de la aceştia. Să scrie cărţi aerisite, vioaie, autorul să nu dea impresia că face pe deşteptul, să uimească fără să forţeze, să monteze dialoguri fireşti, nu anchilozante, să facă eforturi de a fi contemporani cu lumea în care trăiesc etc. Ar fi cazul să închei, că nu vă pot da mură-n gură toată „carnea" cărţii. Nu înainte de a scrie că am impresia că Felix Nicolau scrie cronică literară la prima mână. Pare o joacă în care învârte cărţile pe degete cu mare uşurinţă. Cred că demersul lui, aplicat şi sclipitor, ascunde însă ştiinţă de carte şi talent. Au de învăţat atât scriitorii, cât şi cititorii. Primii, cum să scrie, ceilalţi, ce să citească.
* Felix Nicolau, Fluturele-Curcan Specii ameninţătoare (roman critic), Editura „Karth", Bucureşti, 2013
http://www.revistaarca.ro/2014/4-5-6/05_cronica/03_lucia_4-5-6_14.htm
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu