Faceți căutări pe acest blog

duminică, 23 iunie 2013

intrebat fiind cum stau cu libertatea



1.      Sîntem cu adevărat liberi sau ne sînt impuse tiranic anumite lucruri?

Nu mă simt liber decât în pădure. Altfel, chimiştii îmi impun cum trebuie să citesc, unde şi cât să scriu, vecinii îmi impun muzica lor spălăcită, literaţii îmi impun cărţi care de multe ori nu spun nimic, poliţia îmi impune să întocmesc dosare cu acte inutile, iar politicienii burtoşi îmi bagă pe gât reproşul că nu muncesc şi noaptea. Trăiesc fără scăpare în burta Leviatanului.

2.      Ce forme de dictatură simțiți că se exercită cel mai puternic și mai neplăcut asupra dvs. ca persoană și ca artist?
Dictatura birocratică, cea care îmi dictează la ce reviste trebuie să scriu, câte puncte trebuie să adun pentru a-mi justifica salariul, ce proiecte europene pe teme stupide trebuie să întocmesc. Nu mai este loc pentru talent, spontaneitate, creativitate şi abordare personalizată. Pentru orice trebuie întocmit dosar şi satisfăcute criterii contabiliceşti. Nu văd unde mai este locul culturii şi al unui stil de viaţă cultural în societatea capitalistă actuală. Cum spunea Winston Churchill, „democraţia este cel mai prost tip de organizare socială, în afară de celelalte”. Dar mai trăim oare în democraţie, ori în oligarhie?
3. Cum putem lupta cu micile/marile autocrații?
 Simplu: luând atitudine in diverse moduri. Mă ofilesc când aud, mai ales de la oameni de gust, cugetări de genul: ce rost are? şi aşa nimic nu se schimbă! eu m-am retras în creaţie etc. Nu cred că asemenea ipochimeni se pot numi intelectuali. A fi intelectual înseamnă a lua atitudine pro şi contra, înseamnă a fi implicat. Până şi Oscar Wilde, care proslăvea arta pentru artă, a luat atitudine limpede în scrierile lui. De foarte multe ori ne ascundem laşităţile sub pelerina artei şi de aceea apar atâtea creaţii avortate. Arta nu poate exista decât în libertate, mai ales în libertatea faţă de birocraţie. Însă libertatea, care este o excepţie fragilă, se cucereşte prin luptă zilnică. Sunt uluit de cât de mici ne sunt aşteptarile de la viaţă şi de la noi înşine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu