Noua muză e inteligenţa

Un experiment formal şi editorial pus la cale de Ana Pop

Sîrbu şi Ilie Gyurcsik, în care prima scrie versurile, cel de-al doilea

reversurile, ce constau din pa

rafraze şi interpretări. Volumul a apărut

la Editura Davis Press Print dinTimişoara şi este postfaţat de Rodica

Bărbat şi ilustrat cu tehnici mixte, în alb-negru, de Adriana Lucaciu şi

Septimiu Sîrbu, fiul artist al autoarei.

Ana Pop Sîrbu a avut o intensă activitate poetică în ultimii

ani. În 2012 apărea la Brumar un volum ce semnala din titlu eschiva,

introvertirea şi forajul sufletesc: Exil interior. Poezia cărţii era

revigorată precum la optzecişti: „O carte plină de fibră,/ Şi tot ea îşi

întoarce capul/ Spre fiinţa din carte,/ Ca spre o margine‖ (Fiinţa din

carte). „Armatele de litere şi de măşti‖ mărşăluiesc de-a lungul cărţii

ilustrate cu lumi concentrice şi nebuloase de Vlad Corban.

În 2013, autoarea a produs Morfologia nopţii, la Editura

Davis Press Print. În prefaţă, Gabriela Benga sublinia apartenenţa la

filonul vechiului „Echinox‖ al poetei. În acest volum poemele erau

concentrate şi metaforizate la modul revelatoriu: „Cuvintele cădeau

rând pe rând/ Şi ochii aşteptau pe mal flacăra./[...]/ Ploua şi hohotul

iertător al îngerilor/ Ţinea în palmă unealta singurătăţii mele‖

(Flacăra). Geometriile mistice vor rămâne o constantă în creaţia

autoarei („Pagina interioară a cercului‖ – Bătăliile discrete). O altă

reuşită era concretizarea abstractului, ca în vechea poezie chineză:

„Ocolind înţelesul,/ Acest obiect de ceaţă,/ Ce se lipeşte încet/ De

spinare‖ (Obiect de ceaţă).

Noul volum pare să fie moştenitorul celor două anterioare.

Deschizându-se către colaborare, Ana Pop Sîrbu probează depăşirea

narcisismului şi înţelegerea dinamică a creaţiei. În Note introductive,

Ilie Gyurcsik face o legătură între această poetică şi hermeneutica

frazei, în tradiţia paradigmei traducerii în hermeneutică, aşa cum s-a

format ea prin contribuţia unor Friedrich Schleiermacher, Wilhelm

Dilthey, H. G. Gadamer şi Paul Ricouer. Viziunea asupra volumului sa

vrut deopotrivă geometrică şi entropică. Un prim ciclu, Sumedenie

de fulgi, lucrează cu tuşe fine, nervoase, cu efect de sugestie

maximă, adică simplificată: „Nimic. Doar acea legănare./ E rochia ta./

Un brânci./ Încet, încet se face mov./ Până la urmă lucioasă‖ (Vocea

îţi picură, chiar pe tiv). Din vechea manieră n-a mai rămas decât

punctuaţia, în rest predominând transparenţa, aşa cum explică şi

reflectorul-parafrazatorul de pe paginile din dreapta, Ilie Gyurcsik:

„aşa cum transparenţa este o <> al cărei interior

devine temporar vizibil‖.

Parafrazele funcţionează ca o oglindă cu efect de refracţie,

nu de reflexie. Uneori ele sunt explicitări, iluminări, alteori pur şi

simplu noi creaţii ori variaţii pe o temă dată. De pildă, în Acele

aparenţe obişnuite, Ana Pop Sîrbu se manifestă pictural anti-narativ:

„Când ai vrea chiar să intri-n pământul umed,/ Să simţi roşul

englezesc lucindu-ţi pe piept,/ Pe gât, pe omoplat, pe jugulară/ Pe

degetele singure care mângâie fereastra...‖. Ilie Gyurcsik preia

senzaţiile tactile şi le prelucrează în snes psihologizant şi vizual:

„Clişee comune, chiar parfumate,/ Un fel de sondaje ale sinelui tău./

Acele năluci autohtone./ De-ţi vine să intri de vie/ În vreo cutie

londoneză de sticlă,/ Cu un roşu străin scurgându-ţi-se-n piept./ Şi pe

tot corpul./ Pe mâna-ntinsă spre rana vitrinei‖. Modernitatea poetică

se realizează prin pase cu efect sinestezic. Nu spre jam session tind

poeţii, ci spre adâncire ori deviere a înţelesurilor.

Acest tip de colaborare are conotaţii cognitive, departe de

megalomanii artistice. Cartea câştigă din aceste deschideri şi

reformulări. Abordarea tip diptic pune faţă în faţă vagul subtil cu o

aură aproape simbolistă. Cartea de poezie primeşte valenţe de tratat

poetic. Când amintirea e o scenă conţine un peisaj în plină diluare,

cu elemente disparate: „Mişcarea liniştită suspendată pe-o foaie,/

Când cercul devine tot mai strâns./ O pată foşnind pe linia vieţii,/ Un

cer legănat de un ţărm,/ Când palmele apelor îţi alină cearcănele/ şi-ţi

apleci inima crezând/ Că Timpul e chiar, chiar în tine‖. Parafraza va

diminua simbolismul aerat şi metaforic „fixând‖ unele imagini şi

senzaţii.

Autotelică şi autarhică, cartea încearcă să-şi conţină

descifrările. Adesea parafrazele sunt acompaniate de interpretări.

Dar, cum literatura bună e polisemantică, ne slujim de interpretarea

oferită pentru a ne costrui propria înţelegere. Ilie Gyurcsik este un fin

descifrator de coduri, trebuie să spun. El remarcă „respingerea unei

poetici a sentimentelor‖ şi lansează trimiteri culturale precise.

Uneori, poezia Anei Pop Sîrbu acoperă geografii

îndepărtate, conectându-le imediat cultural: Volga şi Marea Caspică

au rostul dea ne aduce aminte că „existenţa noastră se varsă în

Homer./ Ba în Hesiod‖ (Spune-mi ceva). Plecând de la titlul poeziei,

interpretul descoperă înrudiri cu nuvela lui Anton Cehov, Profesorul

de literatură, unde protagonistul nici măcar pe patul de moarte, în

delir, nu reuşeşte să emită altceva decât banalităţi, truisme. Adesea,

cum ştim, pariul poeziei e să nu spună nimic precis, ci să acumuleze

mănunchiuri de posibilităţi.

Se întâmplă uneori ca interpretările să ia faţa poemelor.

Poeta posedă o tehnică modernă şi cred că mai are puţin până să se

dezbare de comparaţiile introduse prin „ca‖, precum şi de încărcătura

livrescă ce poate uşor deveni balast. Oricum, poetizarea, reluarea ei

şi apoi interpretarea constituie paşii unei mini-trilogii preocupate de

contur, mişcare şi incandescenţă. Un filon vitalist străbate textele şi nu

lasă ca rafinamentul lor să devină unul leşinat. Aşa că avem în faţă

deplasări poetice ce se menţin suple datorită tehnicii şi compoziţiei

inteligente. Fapta ar trebui înfăptuită şi pe mai departe.