Faceți căutări pe acest blog

joi, 11 iunie 2015

Noua muză e inteligenţa


Un experiment formal şi editorial pus la cale de Ana Pop
Sîrbu şi Ilie Gyurcsik, în care prima scrie versurile, cel de-al doilea
reversurile, ce constau din pa
rafraze şi interpretări. Volumul a apărut
la Editura Davis Press Print dinTimişoara şi este postfaţat de Rodica
Bărbat şi ilustrat cu tehnici mixte, în alb-negru, de Adriana Lucaciu şi
Septimiu Sîrbu, fiul artist al autoarei.

Ana Pop Sîrbu a avut o intensă activitate poetică în ultimii
ani. În 2012 apărea la Brumar un volum ce semnala din titlu eschiva,
introvertirea şi forajul sufletesc: Exil interior. Poezia cărţii era
revigorată precum la optzecişti: „O carte plină de fibră,/ Şi tot ea îşi
întoarce capul/ Spre fiinţa din carte,/ Ca spre o margine‖ (Fiinţa din
carte). „Armatele de litere şi de măşti‖ mărşăluiesc de-a lungul cărţii
ilustrate cu lumi concentrice şi nebuloase de Vlad Corban.
În 2013, autoarea a produs Morfologia nopţii, la Editura
Davis Press Print. În prefaţă, Gabriela Benga sublinia apartenenţa la
filonul vechiului „Echinox‖ al poetei. În acest volum poemele erau
concentrate şi metaforizate la modul revelatoriu: „Cuvintele cădeau
rând pe rând/ Şi ochii aşteptau pe mal flacăra./[...]/ Ploua şi hohotul
iertător al îngerilor/ Ţinea în palmă unealta singurătăţii mele‖
(Flacăra). Geometriile mistice vor rămâne o constantă în creaţia
autoarei („Pagina interioară a cercului‖ – Bătăliile discrete). O altă
reuşită era concretizarea abstractului, ca în vechea poezie chineză:
„Ocolind înţelesul,/ Acest obiect de ceaţă,/ Ce se lipeşte încet/ De
spinare‖ (Obiect de ceaţă).
Noul volum pare să fie moştenitorul celor două anterioare.
Deschizându-se către colaborare, Ana Pop Sîrbu probează depăşirea
narcisismului şi înţelegerea dinamică a creaţiei. În Note introductive,
Ilie Gyurcsik face o legătură între această poetică şi hermeneutica
frazei, în tradiţia paradigmei traducerii în hermeneutică, aşa cum s-a
format ea prin contribuţia unor Friedrich Schleiermacher, Wilhelm
Dilthey, H. G. Gadamer şi Paul Ricouer. Viziunea asupra volumului sa
vrut deopotrivă geometrică şi entropică. Un prim ciclu, Sumedenie
de fulgi, lucrează cu tuşe fine, nervoase, cu efect de sugestie
maximă, adică simplificată: „Nimic. Doar acea legănare./ E rochia ta./
Un brânci./ Încet, încet se face mov./ Până la urmă lucioasă‖ (Vocea
îţi picură, chiar pe tiv). Din vechea manieră n-a mai rămas decât
punctuaţia, în rest predominând transparenţa, aşa cum explică şi
reflectorul-parafrazatorul de pe paginile din dreapta, Ilie Gyurcsik:
„aşa cum transparenţa este o <> al cărei interior
devine temporar vizibil‖.
Parafrazele funcţionează ca o oglindă cu efect de refracţie,
nu de reflexie. Uneori ele sunt explicitări, iluminări, alteori pur şi
simplu noi creaţii ori variaţii pe o temă dată. De pildă, în Acele
aparenţe obişnuite, Ana Pop Sîrbu se manifestă pictural anti-narativ:
„Când ai vrea chiar să intri-n pământul umed,/ Să simţi roşul
englezesc lucindu-ţi pe piept,/ Pe gât, pe omoplat, pe jugulară/ Pe
degetele singure care mângâie fereastra...‖. Ilie Gyurcsik preia
senzaţiile tactile şi le prelucrează în snes psihologizant şi vizual:
„Clişee comune, chiar parfumate,/ Un fel de sondaje ale sinelui tău./
Acele năluci autohtone./ De-ţi vine să intri de vie/ În vreo cutie
londoneză de sticlă,/ Cu un roşu străin scurgându-ţi-se-n piept./ Şi pe
tot corpul./ Pe mâna-ntinsă spre rana vitrinei‖. Modernitatea poetică
se realizează prin pase cu efect sinestezic. Nu spre jam session tind
poeţii, ci spre adâncire ori deviere a înţelesurilor.
Acest tip de colaborare are conotaţii cognitive, departe de
megalomanii artistice. Cartea câştigă din aceste deschideri şi
reformulări. Abordarea tip diptic pune faţă în faţă vagul subtil cu o
aură aproape simbolistă. Cartea de poezie primeşte valenţe de tratat
poetic. Când amintirea e o scenă conţine un peisaj în plină diluare,
cu elemente disparate: „Mişcarea liniştită suspendată pe-o foaie,/
Când cercul devine tot mai strâns./ O pată foşnind pe linia vieţii,/ Un
cer legănat de un ţărm,/ Când palmele apelor îţi alină cearcănele/ şi-ţi
apleci inima crezând/ Că Timpul e chiar, chiar în tine‖. Parafraza va
diminua simbolismul aerat şi metaforic „fixând‖ unele imagini şi
senzaţii.
Autotelică şi autarhică, cartea încearcă să-şi conţină
descifrările. Adesea parafrazele sunt acompaniate de interpretări.
Dar, cum literatura bună e polisemantică, ne slujim de interpretarea
oferită pentru a ne costrui propria înţelegere. Ilie Gyurcsik este un fin
descifrator de coduri, trebuie să spun. El remarcă „respingerea unei
poetici a sentimentelor‖ şi lansează trimiteri culturale precise.
Uneori, poezia Anei Pop Sîrbu acoperă geografii
îndepărtate, conectându-le imediat cultural: Volga şi Marea Caspică
au rostul dea ne aduce aminte că „existenţa noastră se varsă în
Homer./ Ba în Hesiod‖ (Spune-mi ceva). Plecând de la titlul poeziei,
interpretul descoperă înrudiri cu nuvela lui Anton Cehov, Profesorul
de literatură, unde protagonistul nici măcar pe patul de moarte, în
delir, nu reuşeşte să emită altceva decât banalităţi, truisme. Adesea,
cum ştim, pariul poeziei e să nu spună nimic precis, ci să acumuleze
mănunchiuri de posibilităţi.
Se întâmplă uneori ca interpretările să ia faţa poemelor.
Poeta posedă o tehnică modernă şi cred că mai are puţin până să se
dezbare de comparaţiile introduse prin „ca‖, precum şi de încărcătura
livrescă ce poate uşor deveni balast. Oricum, poetizarea, reluarea ei
şi apoi interpretarea constituie paşii unei mini-trilogii preocupate de
contur, mişcare şi incandescenţă. Un filon vitalist străbate textele şi nu
lasă ca rafinamentul lor să devină unul leşinat. Aşa că avem în faţă
deplasări poetice ce se menţin suple datorită tehnicii şi compoziţiei
inteligente. Fapta ar trebui înfăptuită şi pe mai departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu