Faceți căutări pe acest blog

duminică, 4 iulie 2010

what the luck is blitz show


După ce mi-am tocit coatele prin cenacluri şi am văzut ce greu este să nu o faci pe deşteptul printre confraţi, a început să mă bântuie o fantomă absurdă. Adică m-am întrebat dacă e firesc ca zugravii să se întâlnească numai între ei pentru a-şi comenta doct văruielile, departe de ochii şi urechile beneficiarilor.

Şi bine spus societate postcomunistă, căci multe metehne am moştenit! Noi, scriitorii, dar şi artiştii în general, ne credem cei mai moţaţi. Însă puseele narcisiste sunt strict individuale, cel mult grupusculare. Eu şi grupul meu de prieteni suntem geniali, ceilalţi nişte idioţi. Întrebarea este ce gândeşte publicul nostru, inteligent şi fără fumuri, despre noi şi despre produsele noastre. Postcomunişti cum suntem, ne-am obişnuit să îi privim pe neartişti cu condescendenţă. Orice gest de bunăvoinţă, de captatio benevolentiae este privit cu suspiciune: superficialule! comercialule! Artistul trebuie să se înfăţişeze profund, arogant, rece, cu zâmbet economicos.
Şi atunci, confraţilor, de ce ne mirăm că un tiraj de 1000 de exemplare pare fabulos?
Plecând de la ideea că rareori scriitorii se cumpără între ei, am încercat să găsesc o formulă de apropiere de clasa mijlocie a intelectualităţii, de multe ori mai vie decât elita. Aşa am pus la punct un concept pe care l-am montat într-un show cultural. A rezultat Blitz Show – o competiţie între artişti de toate ramurile, având ca strămoş concursurile de slam poetry din Occident. Respectiv recitare personalizată. Blitz Show este însă mai complex: recitare, improvizaţie, creative writing, karaoke literar, concurs de minciuni, interpretare a unui fragment dintr-un scenariu, citire a unor texte în limbi de mare cultură. Publicul pariază pe competitori, le notează prestaţiile şi adesea li se alătură în competiţie. Pentru pigmentarea atmosferei, se fac proiecţii de videopoeme sau de filmuleţe cu substrat cultural. În timp ce la cenaclurile tradiţionale se adună lume foarte bună şi foarte puţin variată, la Blitz vine lume bună şi numeroasă. În condiţiile în care intrarea nu este gratuită! Din banii de bilete de achită cheltuielile legate de locaţie şi logistică. Datorită prizei la public, am reuşit să perfectăm parteneriate cu Biblioteca Metropolitană şi cu Buybooks. Avem, astfel, posibilitatea să organizăm şi tombolă cu cărţi. Pe site-ul nostru (http://blitz-show.com/ - creat de poetul-fizician Marius Surleac) şi pe Facebook postăm pozele şi filmările din timpul show-ului. De asemenea, invităm şi artişti plastici, actori, etc. Sincretism, inteligenţă, fantezie şi dinamism. Multă muncă, organizare geometrică şi perfecţionare continuă. Textele alese pentru interpretare sunt întotdeauna de calitate.
Până acum, publicul a fost compus, în proporţie de 80%, din scriitori. De unde şi impedimentele: orice dezinvoltură este suspectată de bâlci, de superficialitate. Deşi am avut numai invitaţi valoroşi, autori talentaţi, am avut neplăcerea să aud remarci cum că Blitz Show ar fi „cenaclul Flacăra indoors”. Propaga cumva bardul Păunescu inteligenţa rece şi rapidă la cenaclul lui?
Chiar şi aşa, am văzut că publicul este realmente interesat de cultură, dacă ea se prezintă într-un înveliş viu şi inteligent. Acum, că am verificat lucrul acesta, pot să îl abandonez oarecum liniştit. Oamenii sunt educabili, mai educabili decât artiştii, care suferă prea acut de sindromul propriei statui.

(raspuns la o ancheta a revistei Viata romaneasca despre proiectele extraliterare ale scriitorilor)



3 comentarii:

  1. Fain text.
    Cit despre comentarii rautacioase, exista o vorba: "ciinii latra, caravana trece". Cu variante.
    Cit despre public, sa stii ca mie si lui Atty ne-a placut foarte mult atmosfera si am gustat din plin prezenta invitatilor si a noastra privindu-i. Asa m-am si hotarit sa particip ca invitata.

    RăspundețiȘtergere
  2. catalina,tu esti dovada vie ca poti sa ti depasesti inhibitiile. ai fost foarte dezinvolta.si filmarile vor demonstra asta

    RăspundețiȘtergere
  3. amuzant ca ti-ai cenzurat titlul, dar adresa articolului spune lucruri trasnite :) mai erau niste variante simpatice, what da crac... what da spanac.. :))

    RăspundețiȘtergere