Cu acceleraţia la podea

Cu toţi ştim că un şofer slab nu ştie să circule încet, nu ştie să apese pe frână. Mă întreb dacă ştim la fel de mulţi că la scriitori e pe dos. Majoritatea scriu cel mult cu viteza a 2-a. De asta mă plictisesc 85% dintre cărţile pe care le citesc.

Ţin minte că îmi reproşam că în Tandru şi rece am călcat prea tare pedala de acceleraţie. Acum îmi dau seama că Pe mâna femeilor are şi mai mulţi cai putere. Defectul ăsta vine probabil din nerăbdarea de a scrie. Atunci când o fac, încerc să termin cât mai repde. Ca să am chef, când mă aşez la birou încerc să trăiesc aceaşi senzaţie ca şi cum aş face salturi cu rolele pe rampele din parc, în timp ce difuzoarele de pe stâlpi umplu aerul de Van Halen cu Panama ori de Guns&Roses cu Welcome to the Jungle.

Teama de a nu plictisi cititorii mă face să nu mai respect nicio limită de viteză. Dar mai ales să nu mă plictisesc pe mine însumi. Cât de mult îi invidiez pe băieţii ăştia care au avut noroc de o parteneră care să-i scape de corvoada scrisului. John Milton, după ce a orbit, şi-a luat o nevastă tânără – nu ştiu ce a învârtit – căreia i-a tot dictat paradisuri pierdute şi regăsite. Dostoievski nici nu s-a mai încurcat: s-a însurat direct cu dactilografa lui. Scria rapid ce avea de în minte, după care o lăsa pe ea să ţăcăne la maşina de scris, iar el o lua la picior spre casinouri să toace şi ultima leţcaie. Ca să nu mai zic de nevasta lui Oscar Wilde, care nu a redactat nimic pentru băbatu-său, probabil pentru că era gay şi stătea mai mult la hotel cu amantul, decât acasă cu copiii. Of, am încurcat borcanele, din viteză. Cum am zis şi la început – ador să scriu ca şi cum aş fi pe lună şi aş face paşi uriaşi. Din Bucureşti la Ciorogârla.

aparut in revista ele.ro, la 16.03.2011

http://lifestyle.ele.ro/Cultura/Carti/Pe-mana-femeilor-Felix-Nicolau_--a12259.html