Buricomania

 in revista Psychologies.ro, 15.03.2011



http://www.blogger.com/post-create.g?blogID=2176724394773497079

VREAU să fiu serios! Jur că îmi propun să fiu serios când scriu un roman. Îmi fac planuri: cât de zguduitor şi de plin de analize o să fie! Cum toată lumea o să mă laude căscând: ce profund băiatu’ ăsta!

Cred că nu-mi iese din cauză că viaţa e prea serioasă. Toţi ne luăm în serios de parcă o să facem meseria de cetăţean încă un milion de ani de acum încolo. Ei bine, să vă dau o veste: nu, n-o să plătim impozite şi n-o să ne dăm mari cu funcţiile, maşinile şi hainele noastre încă un milion de ani. O să-i mai lăsăm şi pe alţi fraieri să o facă. Între timp, noi ne vom prăji sau bronza, după cum o să primim repartiţie, în nişte ţări foarte exotice...

Deci când văd atâta lume mortal de serioasă – parcă de aici plecasem – îmi intră un aghiuţă în sânge şi mă face să mă comport ca un autor rău, care-şi ia peste picior personajele. Deşi le iubesc pe toate.

Câteodată sunt întrebat cât la sută din viaţa mea este în Tandru şi rece sau în Pe mâna femeilor. Răspunsul este 0%. Nu consider că viaţa mea e aşa de interesantă ca s-o povestesc celorlalţi. Nu sunt atât de buricoman. Idealul meu este să scriu despre viaţa tuturor – fiecare să se recunoască printre personaje...şi să-şi pună mâinile în cap. Asta face foarte bine la buricomanie. Dacă am încerca mai des plăcerea autoironiei, probabil că România ar fi un tărâm cool.

Cu alte cuvinte, meseria mea este să râd de alţii, în scris, şi mai ales de mine însumi. Şi totuşi, vă jur, vreau să scriu un roman serios, sensibil, plin de păsărele, flori, dragoste şi succes în afaceri.