Flavius Lucăcel – Ospiciul local, Ed. Caiete Silvane, 2013

Un dramaturg deja călit în diverse abordări, de cele mai multe ori cu o scânteie de nebunie în teatrul lui, ceea ce apare rar în arta românească de azi, conformistă, afectată sau ţopistă. Sa vedem cat o sa reziste la poluare.

„Lulu (cântă): Când mi-a trece cortegiul funerar/Cu şuturi în fund din fiecare bar/Să scoateţi beţivii de pe trotuar.

„Cine ştie, înţelege, cine nu... jazz!"

Lucia Cuciureanu, poeta si interpreta abila de carti masive





Am citit cartea* lui Felix Nicolau într-un moment când discuţia despre critica literară ajunsese la faza scrisorii deschise a lui Nicolae Manolescu către tinerii critici. Din această perspectivă, în cele două eseuri de început, Fluturele-curcan, respectiv Prolegomene la o filosofie a comunicării prin creaţie, am descifrat metoda de lucru şi spiritul polemic al unui critic care „vede enorm" şi spune lucrurilor pe nume, cu eleganţă şi farmec. Nu întâmplător, motto-ul cărţii poartă marca unui scriitor care, la începuturi, s-a declarat în „război cu toată lumea". Curajul de a intra în polemici cordiale pe subiecte de critică actuală nu-i lipseşte nici lui Felix Nicolau, dimpotrivă, are un chef nebun să trezească şi să umanizeze spaţiul literar. Se declară adept al criticii de întâmpinare, singura care se citeşte cu interes, ca „lectură provocatoare". (Critica de sistem fiind necesară doar celor care se iniţiază în domeniu).