Ce este un “roman decapotabil”?

Un roman decapotabil se obtine prin repartizarea povestirii in mai multe capote. Singurul indiciu ca ele apartin aceluiasi vehicul narativ sint personajele care isi imprumuta numele intre ele. Romanul decapotabil este o simfonie lichida la care publicul din sala de lectura poate lua parte schimbind vioara cu violoncelul, pianul cu contrabasul. Cititul devine o auditie pe care ai posibilitatea sa o intrerupi si sa o reiei de unde vrei.


Citesc romane elitiste, dar niciodata n-as scrie unul. Ceea ce nu inseamna ca as scrie comercial. Comercial inseamna la ora actuala pentru prosti. Or, eu scriu pentru un public inteligent si viu. Cum bine stim, nu intotdeauna estetii pot fi suspectati de inteligenta.
Schimb mereu tehnicile narative, nu incurajez cititul siropos, nu ofer iluzii. Dar nici nu fac parada de cuvinte tari. Romanele mele sint o critica acida a lumii. Scopul lor este sa provoace risul pe marginea unor lucruri foarte grave. Nu-mi place sa-i dau cititorului in cap cu miza colosala a cartii.
Roman decapotabil inseamna in primul rind provocare si evitarea plictisului. Nu vreau ca cineva sa poata anticipa nici macar sfirsitul unui paragraf. Eu lucrez in filigran, nu construiesc piramide matahaloase.


De ce ar da un romancier lumea pe mina femeilor?


Lumea devine tot mai feminizata. Bourdieu zice asta, nu doar eu. Si atunci am ambalat frumos lumea de fata si le-am daruit-o femeilor. Sa vedem ce-o sa faca ele cu ea. In fiecare dintre cele 20 de capote ale romanului motorul actiunii este cite o femeie. In general, ele se joaca lejer cu mintea barbatilor. Care promit razbunare. De aceea am si scris o carte subtire – sa nu mai aiba ei timp sa se razbune.
In plus, asa cum stim, femeile citesc mai mult decit barbatii. Deci mi se pare firesc sa dau lumea imaginara pe miinile lor. Barbatii se predau femeilor indirect – straduindu-se sa demonstreze ca sint potenti financiar. Si ramin blocati acolo. Un sex se foloseste de celalalt. Comunicarea este mai putin importanta. De unde si caraghioslicul lumii noastre. Parca am fi doua specii care nu pot una fara alta si se urasc din cauza asta. Am vrea sa fim liberi de sexul opus, dar nu putem. Dam mereu examene unii in fata altora. In special barbatii in fata femeilor. Dar atentie! Barbatii din Pe mina femeilor sint rai si incapatinati. Nu se predau cu una cu doua! Carevasazica, a da lumea pe mina femeilor nu echivaleaza neaparat cu un cadou...


Sinteti un scriitor vitezoman. Cum vi se pare traficul din literatura recenta?


Literatura de azi incepe sa dea semne de viteza. Mai sint insa probleme la directie. Din dorinta de viteza, cei mai multi scriitori iau virajele prea scurt si se rotesc pe loc la nesfirsit. E o viteza pe loc, in care pasagerii din masina romanului se exprima smechereste, se dau baieti de baieti, dar numai gura e de ei. Masina se invirteste in mijlocul autostrazii sau scapa de sub control si se hurduca pe aratura. Mai e o problema: multi vor sa fie vitezomani conducind limuzine. Uita ca soferi profesionisti, precum Saramago si Fowles, isi presarau cursele cu tot felul de obstacole inutile. Nu se puteau abtine sa nu scrie un eseu despre cursa. In loc sa se rezume la o descriere nervoasa, cu ruperi de ritm. Cind vad un roman de peste 300 de pagini, scris dupa 1990, imi spun: ce masina aratoasa, care consuma o gramada si abia isi misca fundul!
Traficul literar, asadar, demareaza in tromba, apoi sucomba in ambuteiaje stilistice. Si inca asta se mai poate suporta. Cel mai trist este cind vezi scriitori care se dau de ceasul mortii sa para duri, conectati la realitatea dintre blocuri. Suna atit de patetic!
Ar mai fi apoi boala explicatiilor, a detalierii si analizei incrincenate. Parerea mea este ca cititorul poate sa faca toate astea de unul singur. Totul este ca in mijlocul goanei narative sa mai punem cite o frina care sa-l dea cu capul de parbriz.

Interviu cu Bogdan Romaniuc, Suplimentul de cultura, Nr.307, 26-03-2011