Când poezia îşi permite să intre in ring cu baronul karaoke

Ţările sărace sunt bogate în festivaluri cu tentă culturală. Cultura absoarbe mai mulţi bani decât educaţia. Există atâtea universităţi luxoase unde profesorii nu dispun de computere funcţionale ori de videoproiectoare pentru a-şi face cursurile mai atractive. Festivalurile, de cele mai multe ori, sunt pârghii de putere culturală (eu te invit, dar mă inviţi şi tu! – iar cine nu e invitat la festivaluri e zero etc) şi de ghiftuit buzunarele unor şmecheri de pe la autorităţile locale.

Un festival pe bune, însă, a fost cel de la Craiova (16-19 octombrie), anume Festivalul Internaţional de Sound&Slam Poetry, la care au participat Philip Meersman (Belgia), Peter Waugh (UK), Tobias Kunze (Germania), Katarzyna Bazarnik şi Zenon Fajfer (Polonia), Claus Ankersen (Danemarca), Claudio Pozzani (Italia), Angyal Gyula (Ungaria), saxofonistul specializat în experiment muzical Michael Fischer (Austria), iar din România Iulia Militaru, Anca Bucur, Peter Sragher şi subsemnatul.

Organizatorii festivalului au fost Peter Sragher, Preşedintele Filialei Traduceri Literare a USR, Bucureşti, împreună cu Casa de Cultură “Traian Demetrescu”, al cărei manager este germanistul Cosmin Dragoste. Spun „festival pe bune” pentru că au fost invitaţi numai oameni capabili să performeze pe scenă, să înfrunte şi să seducă un public ce poate fi complet în afara poeziei. Nu oricine ştie să producă sound poetry, nu oricine cunoaşte şi este capabil să se conformeze regulilor de slam. Toate aceste abilităţi sunt reunite în noţiunea de performance, ceea ce înseamnă transmiterea mesajului poetic cu ajutorul unor tehnici adesea mai sofisticate decât cele specifice unui actor. În cadrul festivalului s-au organizat şi ateliere cu diverse abordări, la care au participat liceeni, studenţi, muzicieni şi scriitori locali (George Popescu, Petrişor Militaru, Ionel Ciupureanu, Roxana Ilie, Elena-Gabriela Lazăra şi Maria Dinu, Daniela Micu,Ingrid Bărbulescu,Andra Bîţică,Mihai Dincă, Daniela Ionescu, Mirela Găman, Alexandru Nica). Deloc neglijabilă este implicarea în buna desfăşurare a angajaţilor Casei de Cultură, dintre care aş evidenţia-o pe Luiza Mitu,

Poeţii implicaţi au performat la Liceul Carol I în faţa a peste 100 de liceeni, apoi în două cluburi cu public venit acolo pentru karaoke, cu alte cuvinte, nu a fost o lectură aranjată artificial. Dar mijloacele ingenioase de a interpreta poezia, de la modulaţiile vocale şi obiectele folosite sugestiv (ceea ce în engleză se cheamă „props”), până la efectele multimedia, au cucerit ori surprins publicul, în pofida unor carenţe în necesarul tehnic al unor cluburi.

Iată-l pe uriaşul Philip Meersman citindu-şi versurile cu emoţie incandescentă, pe asceticul Peter Waugh scăpărând sound poetry din beţişoare ce dau glas scheletului uman sau dintr-o buclă desenată ad-hoc şi interpretată ca o partitură, pe Tobias Kunze performând în cadenţe hip-hop ori multimedia stil desene animate, pe Katarzyna Bazarnik şi Zenon Fajfer cu poeme adânci şi contestatare ce se înfiripă literă cu literă pe ecranul de proiecţie, pe Claus Ankersen huruind ca un motor de 2500 cm³ împotriva exploatatorilor, pe Claudio Pozzani cu patos italian rebel, pe Angyal Gyula deplângând moartea tatălui în versuri ce nimicesc şi nedreptatea lumii, pe Iulia Militaru împreună cu Anca Bucur cu proiecţii poetice şi poeme viziuale cutremurătoare şi sugestive, precum şi pe Peter Sragher cu recitări variate şi experimentale. Încoronarea tuturor abordărilor a fost dată de colaborările improvizate la faţa locului. Efect garantat!

Ce aş reţine în urma acestui festival este că un adevărat artist ştie să fie contemporan şi să-şi respecte publicul. Performările poetice au la bază texte puternice, dar adevărat este că o interpretare de excepţie asigură până şi succesul unui text mai şubred. Dar câţi creatori sunt capabili să performeze? Vă spun eu: îngrozitor de puţini! Acesta este unul dintre motivele pentru care arta prinde tot mai puţin la un public expus la posibilităţi nenumărate de entertainment. Nu înseamnă că arta ar trebui să fie entertainment, ci să poată concura distracţia. De pildă, o seară cu performări poetice sound, slam şi multimedia poate fi mai captivantă decât una de teatru (care poate fi atât de rigid ori exagerat), ca să nu mai zic de stand up comedy. Ce înseamnă să ieşi săptamână de săptămână în oraş ca „să te râzi” de glume grosolane ori ca să karaokizezi pe negative lălăite? Pe când poezia performată te face să plângi, să râzi, să-ţi pui întrebări, să înţelegi, să cânţi, să intervii – într-o propoziţie: să trăieşti deplin!