Dreptul la liberă critică

Mai întâi, ar trebui precizat ce se înţelege prin exprimare: comunicare verbală sau şi non-verbală? De exemplu, graffiti este exprimare sau nu? Ori o fi doar artă? Secundo, dacă acceptăm plurivalenţa exprimării, în ce măsură este dezirabilă congruenţa formelor de exprimare în cadrul comunicării? Respectăm legea talionului: ochi pentru ochi, implant pentru implant? Dar nu era ea o lege vintage, specifică Vechiului Testament? Noul Testament propune o replică mai moale, mai debole, deci mai postmodernă decât stimulul. Islamiştii extremişti consideră însă că mai convingătoare e replica mai puternică decât stimulul iniţial. Nu discut despre care dintre aceste 3 opţiuni este mai elegantă ori mai eficientă. Întrebarea este: vor putea ele ajunge vreodată la un compromis de bună voie, sau vor trebui împinse de la spate, printr-o „manufacturare a compromisului” (Noam Chomsky)? Adică o politică de forţă şi monopol cu nobilul scop de a implementa democraţia. Apropo, n-am mai văzut noi implementări în forţă de scopuri nobile? - See more at:http://www.pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2015-2.html#10

Între perspectivism şi dragii moşului

( Daniel De Marin, poeme cu ochelari, Tracus Arte, 2014)

În lumea doamnei bufniţă ni se povesteşte cum bufniţa îşi sparge ochelarii şi două cioburi îi intră „sub corneea apoasă”, astfel încât, din legănatul balansoarului, ea vede lucrurile când mai mari, când mai mici. Abia când cioburile ies, vechea vedere, anostă, revine. Suntem, aşadar, în plin perspectivism neitszchean, ca să nu mai zic de iluzionismul episcopului Berkeley.

http://ziarullumina.ro/sites/default/files/lumina-literara/pdf/02_2015/1_nr_11__luminaliterara.pdf

polemici elementare cu GEorgeta Draghici, Iulia Militaru si moi. Radio cultural

kamceatka

Jurnalul de la SRI. CUm a ratat G. Liiceanu sansa de a-si otravi amicii cam culturali:

"Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La câteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, „din partea domnului director“, o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins".

http://www.revista22.ro/o-poveste-cu-cafea-cola-si-vin-din-1990-sau-cum-puteai-deveni-paranoic-dupa-mineriada-52649.html#.VMj97bLgQY8.facebook