Unde ni sunt argou-nauţii?

„Vocea altora o auzi cu urechile, pe a ta cu gâtlejul” (André Malraux, Condiţia umană)

Pentru un cititor „îmbătrânit în lectură”, intrarea într-o operă literară înseamnă o vânătoare, o caccia regală. Mai mult decât întâmplări, personaje şi peisaje, hăitaşii aduc în bătaia lentilei lectorului-vânător cuvinte şi expresii. Nihil nove sub sole în ce priveşte intrigile, caracterizările şi descrierile. Cu limba nu te pui, însă! Dacă nu-şi modifică structura ADN-ului, cel puţin o învârte şi o răsuceşte de aşa natură, încât başca de-i mai prinde chichirezul. Maiorescu îl saluta pe tânărul Eminescu cu consideraţii de genul: „are simţul limbii, semnul celor aleşi”. Aşa cum mă concentrez în timpul vizionării unui film asupra inteligenţei dialogurilor şi jocului actorilor, aşa şi lectura îmi este o pândire de vocabule scăpărătoare.

Şobolani şi mirese

„Acum e altfel./Acum mă uit în jos şi scriu despre sus” – este motoul noului volum de versuri al Mirunei Vlada, Pauza dintre vene, Cartea românească, 2007. O răsturnare de perspectivă cu semnificaţie de cenzură argotică, deşi zona biologică de interes poetic rămâne tot cea mediană. Contează acum, însă, pauza dintre vene, adică visceralitatea şi problemele ei, iar nu sexualitatea.